Sâmbătă, de la ora 16.00, echipa de handbal seniori a Universității Suceava va avea o misiune dificilă pe terenul uneia din cele mai în formă echipe din acest sezon al Ligii Naționale, Politehnica Timișoara. Zilele trecute, postul de televiziune TVR anunțase că va transmite în direct această partidă, dar din păcate ieri a anunțat că a renunțat la meciul sucevenilor și va transmite partida dintre Politehnica Iași și HC Dobrogea Sud Constanța, ce se dispută tot sâmbătă, de la aceeași oră.
Studenții au plecat de aseară spre Timișoara, mai ales că au de parcurs mulți kilometri și au nevoie de timp de odihnă pentru a-și reveni. Handbaliștii sucevenii sunt conștienți că vor avea un meci foarte greu la Timișoara, dar nu imposibil, unul din care și-au propus să scoată maximum de puncte.
„Urmează un meci cu o echipă foarte bună, dar eu cred că putem să facem o surpriză și să câștigăm. Atât eu, cât și colegii de echipă mergem încrezători la Timișoara și sper să fim montați la ora meciului și să facem un joc foarte bun”, a declarat ieri, într-o conferință de presă, portarul sucevenilor, Cristian Tcaciuc, jucător ce este originar din Timișoara.
Tehnicianul principal al universitarilor suceveni, Adi Chiruț, speră ca la Timișoara, echipa sa să gestioneze mult mai bine finalul de joc, pentru a avea șanse la un rezultat pozitiv.
„Venim după un meci pierdut pe mâna noastră, dar și a arbitrilor. Am fost aproape de ei 45 de minute și am condus în această perioadă și sper că jucătorii au trecut peste acest eșec. Trebuie să mergem la Timișoara și să luptăm la fel ca-n meciul cu CSM București și să nu mai repetăm greșelile din partea a doua a acelei partide. Cred că suntem bine pregătiți și dacă reușim să gestionăm altfel finalul de joc, cred că avem șanse să câștigăm la Timișoara. Întâlnim un adversar care după părerea mea este în formă maximă, cu un joc foarte bun. Țin foarte bine de minge și nu o pierd prea ușor, și de aceea cred că vom avea o luptă crâncenă de dat, mai ales că ei joacă pe teren propriul. Până la urmă ăsta este handbalul și de aceea ne aflăm în Liga Națională să avem astfel de meciuri”, a explicat Adi Chiruț.
Pentru această deplasare, sucevenii nu-i vor avea la dispoziție pe Bogdan Șoldănescu și Sebastian Polocoșer, jucători ce se află în perioada de recuperare după operații la genunchi.
Miercuri, în primul meci al etapei, jucat în avans, HC Vaslui a rezistat doar 45 de minute în fața campioanei Dinamo București. Vasluienii au revenit de la 2 – 7 și au reușit mai apoi să conducă cu 17 – 15 și 18 – 16, dar au picat fizic când mai era un sfert de oră, moment în care Dinamo a egalat la 21 și s-a distanțat decisiv, scor final 33 – 24.
Etapa a IV-a
Dinamo București – HC Vaslui 33 – 24 (14 – 13)
Potaissa Turda – Minaur Baia Mare (vineri, 22 septembrie, ora 18.00, Digi Tv și Telekom Sport)
Politehnica Timișoara – CSU Suceava (sâmbătă, ora 16.00)
CS Politehnica Iași – Dobrogea Sud Constanța (sâmbătă, 23 septembrie, ora 16.00, TVR 2)
CSM Focșani – Dunărea Călărași (duminică, ora 16.00, TVR 1)
HC Odorhei – CSM Făgăraș (duminică, 24 septembrie, ora 18.00)
Steaua București – CSM București (luni, ora 20.00, Digi și Telekom Sport)
Clasament
1. Dinamo București 4 4 0 0 130 96 12
2. AHC Potaissa Turda 3 2 0 1 83 75 6
3. HC Odorhei 3 2 0 1 79 77 6
4. CSA Steaua București 3 2 0 1 68 66 6
5. CS Minaur Baia Mare 3 2 0 1 85 83 6
6. AHC Dunărea Călărași 3 2 0 1 76 79 6
7. HC Vaslui 4 2 0 2 110 117 6
8. Politehnica Timișoara 3 1 1 1 71 67 4
9. AHC Dobrogea Sud 3 1 1 1 72 75 4
10. CSM București 3 1 0 2 84 88 3
11. CSU Suceava 3 1 0 2 77 81 3
12. CSM Făgăraș 3 1 0 2 76 86 3
13. CS Politehnica Iași 3 0 0 3 86 93 0
14. CSM Focșani 2007 3 0 0 3 67 81 0