HANDBAL

Universitarii au câștigat Cupa Bucovinei

Universitarii au câștigat Cupa Bucovinei
Universitarii au câștigat Cupa Bucovinei

Al treilea turneu la care participă în această perioadă de pauză competițională a adus echipei CS Universitatea Suceava și primele victorii. Timp de trei zile, la sala polivalentă a LPS Suceava, alături de gazde au fost prezente echipele Politehnica Iași, Știința Bacău și Lotul Național Olimpic de Juniori. Vineri, în primul meci al competiției, echipa din Bacău, care în această vară și-a întărit lotul cu jucători experimentați au trecut lejer de Lotul Olimpic de Juniori la o diferență de 16 goluri, scor final 40 – 24. Al doilea meci de vineri avea să aducă în față, două colege din Liga Națională, mai exact suceveni lui Petru Ghervan și Politehnica Iași. Ieșenii au început curajos acest meci și au condus la două goluri, dar universitarii au trecut la conducerea jocului și s-au distanțat pe tabelă chiar și la 12 goluri. Pe finalul primei reprize, după mai multe eliminări în tabăra suceveană, oaspeții au reușit să reducă din avantaj, scor la pauză 19 – 14. Partea a doua a jocului a aparținut aproape în totalitate sucevenilor, excepție făcând minutul 37, atunci când oaspeții s-au apropiat la trei goluri, 21 – 18. În final, elevii lui petru Ghervan și Florin Leuciuc s-au impus lejer la o diferență de opt goluri, scor 35 – 27. A doua zi avea să aducă și prima surpriză a turneului, după ce Lotul Olimpic de Juniori s-a impus în fața Politehnicii Iași cu 29 – 24 (19 – 11). Al doilea meci pentru universitarii suceveani avea să le aducă și cea de-a doua victorie, de această dată în fața celor de la Știința Bacău. Echipa locală s-a concentrat destul de bine în teren și s-a impus în final cu 34 – 23 (17 – 12), într-un meci în care Adomnicăi a reușit șapte goluri, iar Chiruț, Tcaciuc, Gavriloaia și Mitrea au marcat câte cinci goluri fiecare. În aceeași zi, dar după amiază, penultimul meci al turneului avea să aducă și un rezultat de egalitate, scor final 25 – 25, între Politehnica Iași și Știința Bacău. Duminică dimineață, în ultimul meci al turneului, handbaliștii suceveni au intrat în teren destul de relaxați și au dat prilejul sportivilor din lotul olimpic să conducă ostilitățile timp de 13 minute, până la scorul de 6 – 6. La pauză, suceveni intrau la vestiare cu un avantaj de doar două goluri, dar au reintrat în teren mult mai hotărâți și mai concentrați. Acest lucru s-a văzut și în jocul din teren, unde universitarii s-au apărat mult mai bine și nu au mai ratat cu seninătate în atac, aici contribuind în mare măsură și portarul Iulian Andrei, cel care a prins o zi bună și a avut câteva intervenții salvatoare din situații clare de gol. Finalul jocului a adus echipei CS Universitatea Suceava a treia victorie din turneu și în același timp trofeul Cupa Bucovinei.
Un nou turneu de pregătire la finele săptămânii
În cele trei meciuri disputate, sucevenii au demonstrat că sunt în creștere vizibilă de formă, dar din păcate la nivelul jocului mai există încă anumite carențe pe care vor trebui să le rezolve până la începutul campionatului. „Ca și primele două turnee, Cupa Bucovinei a fost foarte utilă în ceea ce privește identificarea unei formule de joc. Avem deja 14 jucători care vor forma echipa de bază, dar o creștere foarte mare au avut-o și jucătorii pe care nu contam foarte mult. Va trebui să mai lucrăm în special la capitolul concentrare, deoarece am observat că în anumite momente, jucătorii noștri au tratat jocul și adversarul cu neseriozitate, lucru ce ne-ar diminua șansele în lupta pentru rămânerea în prima ligă”, au declarat antrenorii suceveni. Programul de pregătire pentru echipa locală va continua miercuri, cu încă un meci în compania lotului olimpic de juniori, echipă ce se va antrena la Suceava până la finalul acestei săptămâni. În week-end, sucevenii vor participa la un nou turneu de pregătire, de această dată la Bacău.

Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Gheorghe Șoldan și personalități sportive și academice din județ i-au întâmpinat pe urătorii de la Festivalul „Obiceiuri de Iarnă” din Suceava

Universitara Anca Gâtlan, aleasă președinte de ședință în Consiliul Local Suceava, de două ori consecutiv