Probleme financiare

Unitățile școlare din Suceava ar putea fi comasate în mai puține centre bugetare, pentru economii



Costurile mult prea mari de funcționare a unor unități școlare din municipiul Suceava dau bătăi de cap municipalității sucevene. La ședința de ieri cu reprezentanții unităților școlare sucevene, pentru fundamentarea bugetului pe 2014, primarul Ion Lungu a solicitat să fie luate măsuri concrete de reducere a costurilor la utilități.
„Avem o mare problemă cu cheltuielile materiale, cu utilitățile în mod special. Sunt câteva unități de învățământ, fostele licee industriale 2, 3, 4, care au rămas cu multe clădiri, o parte folosite, o parte nu, care sunt închiriate pe la diverși prestatori. Voi insista ca directorii de școli să vină cu noi soluții, pentru că s-a vorbit mult, dar s-a făcut puțin. Este nevoie de măsuri eficiente, pragmatice, de reducere a costurilor de administrare a acestor unități școlare în care se fac cheltuieli fără număr, pe ideea că nu plătesc ei, ci municipalitatea”, a spus Lungu.
Edilul sucevean nu exclude nici o serie de schimbări în privința modului de gestionare a unităților de învățământ, inclusiv prin comasarea lor în mai puține centre bugetare, pentru reducerea costurilor administrative.
„Luăm în discuție înființarea unor centre bugetare unice, în special aceste licee industriale care au cheltuieli de administrare foarte mari și un număr de elevi destul de redus, comparativ cu școlile generale, precum Școala Nr. 11, Nr. 10 din Burdujeni, sau Nr. 9, din Obcini. Va trebui să luăm niște decizii care nu sunt plăcute, dar aceste unități școlare sunt foarte greu de finanțat”, a explicat șeful municipalității sucevene.
Deocamdată, rețeaua școlară a municipiului Suceava cuprinde 28 de centre bugetare pentru perioada 2014-2015, dintr-un total de 42 de unități de învățământ.



Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu îl acuză pe premierul Bolojan că pentru o economie de 0,02% din PIB la buget a bulversat întreg sistemul de învățământ

Suceava este în topul județelor care vor fi afectate de concedierile din administrațiile locale, cu 627 de posturi reduse

Aproape 630 de posturi din 48 de adminsitrații publice locale sucevene ar urma să fie desființate
Aproape 630 de posturi din 48 de adminsitrații publice locale sucevene ar urma să fie desființate

A fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Poliției de Frontieră Suceava. Clădirea are o istorie de 139 de ani

A fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Poliției de Frontieră Suceava. Clădirea are o istorie de 139 de ani
A fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Poliției de Frontieră Suceava. Clădirea are o istorie de 139 de ani