– Cele 15 unități de învățământ din Suceava au o datorie de aproape 84 de miliarde de lei la termoficare, „rivalizând” cu cea a întregii populații a municipiului
– Cel mai mare datornic este Colegiul Național Mihai Eminescu, unitate care ar avea de achitat aproximativ 20 de miliarde de lei
– Directorul TERMICA Suceava consideră că datoriile s-au acumulat din cauza neglijenței conducerii unităților de învățământ, a lipsei de interes a acestora, de a-și limita consumul, dar și din cauză că au făcut plăți preferențiale către alți furnizori
Dacă s-ar face o notare a unităților de învățământ după modul în care sunt gestionate fondurile, cu scopul să nu se acopere de datorii, școlile, liceele și grădinițele din municipiul Suceava ar primi cele mai mici note, pentru că sunt “înglodate” în datorii la furnizorii de utilități.
Numai către societatea de termoficare a municipiului, SC TERMICA SA, datoriile totale ale celor 15 unități de învățământ se apropie de 84 de miliarde de lei, o sumă colosală, care depășește datoria totală a populației Sucevei, la începutul iernii trecute.
Chiar și acum, după o iarnă îndelungată și destul de aspră, în care datoriile totale ale populației au crescut la 121 de miliarde de lei, urmând să scadă în lunile de vară și toamnă, așa cum se întâmplă an de an, datoriile unităților de învățământ se apropie vertiginos de cele ale populației.
Asta în condițiile în care cu greu s-ar putea compara consumul de energie termică din 15 unități de învățământ cu cel al celor peste 27.000 de locuințe racordate la sistemul centralizat de încălzire.
Nici o asociație de locatari, oricât ar fi ea de mare, nu are datorii atât de mari precum unele școli, colegii și chiar grădinițe din municipiul Suceava.
Astfel, cea mai mare asociație, 23+27, din Obcini, la care sunt arondate aproape 6000 de persoane, în 2077 de apartamente, are o datorie de 7 miliarde de lei, în vreme ce la Grădinița nr. 2 Așchiuță, datoria se aproprie tot de 7 miliarde de lei, iar la Grădinița nr. 1 Guliver, sumele datorate către TERMICA depășesc 7,46 miliarde de lei.
Chiar și așa, datoria celor aproximativ 6000 de locatari de la Asociația 23+27 e incomparabil mai mică decât cea a altor două unități de învățământ, mai exact Colegiul Național Mihai Eminescu și Școala nr. 3, care sunt cei mai mari datornici.
Astfel, numai Colegiul Național Mihai Eminescu datorează aproape 20 de miliarde de lei pentru energia termică consumată și neachitată la timp, iar Școala nr. 3 are și ea o datorie ce depășește 15 miliarde de lei.
Lista marilor datornici e continuată cu Grupul Școlar nr. 2, ce are de achitat aproape 10 miliarde de lei, din care 4,3 miliarde de lei sunt numai penalitățile, precum și de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, care are de achitat peste 6,5 miliarde de lei la termoficare.
Paradoxal, alte unități de învățământ, precum Colegiul Național Ștefan cel Mare sau Liceul cu Program Sportiv, nu au de achitat decât 517 milioane de lei, respectiv 650 de milioane de lei, pentru energia termică consumată.
– Datoriile la TERMICA – “boală veche, de când era o modă să nu fie achitate”
Situația datoriilor unităților de învățământ nu e “roz” nici în privința datoriilor unităților de învățământ către ACET, care furnizează servicii de apă potabilă și canalizare, și aici trebuind achitate restanțe de peste 20 de miliarde de lei.
“Fruntaș” la datorii este tot Colegiul Național Mihai Eminescu, ce are de plătit aproape 6 miliarde de lei, cu tot cu penalități.
Dar cum directorul instituției nu ne-a răspuns la apeluri, ba chiar le-a respins, și nici nu a fost de găsit la biroul său, nu există o explicație pentru datoriile colosale acumulate la utilități de această unitate de învățământ.
În privința Școlii nr. 3, directorul Constantin Ciurlă consideră că principala cauză a datoriilor instituției este bazinul de înot: „Trei sferturi din energia termică consumată de noi se duce la bazinul de înot, care pe timp de vară face consum de până la 250 de milioane de lei. În lunile de iarnă avem de achitat între 300 și 600 de milioane de lei lunar pentru energia termică, iar cum, cu ani în urmă, au fost perioade chiar și de câte un an când nu ni s-a dat nici un ban de la Primărie pentru a achita utilitățile, datoria a tot crescut. Oricum, noi nu trebuie să plătim penalitățile, ci doar consumul, încât datoria nu este decât de 7,6 miliarde, restul de 7,7 miliarde sunt penalități”.
Directorul Grupului Școlar nr. 2, Maria Teodoreanu, spune că datoria de aproape 10 miliarde de lei e moștenită în mare parte de la vechea conducere a instituției, dar a apărut și ca urmare a consumului foarte mare de agent termic: „Au fost luni de iarnă în care factura a fost și de 1,4 miliarde de lei și dacă ținem cont că nu tot timpul au venit și bani pentru a acoperi aceste cheltuieli, se justifică aceste datorii. Penalitățile mari, de 4,3 miliarde de lei, vin ca o boală veche, de atunci când era o modă să nu se achite datoriile la Termica. Acum, dacă nu am respecta plata eșalonată a datoriilor, ni se pot bloca conturile la Trezorerie”.
– Plângeri penale împotriva directorilor unităților de învățământ
Directorul societății de termoficare a municipiului consideră că datoriile s-au acumulat din cauza neglijenței conducerii unităților de învățământ, a lipsei de interes a acestora, de a-și limita consumul de apă caldă și căldură, dar și din cauză că au făcut plăți preferențiale către alți furnizori.
“Sunt trei cauze care au dus la transformarea unităților de învățământ în cei mai mari datornici. Una ar fi faptul că, în cazul unora, datoriile sunt istorice, când o mare perioadă de timp nu a fost achitat aproape deloc nici măcar consumul curent. Apoi, e vorba de neglijența conducerii instituțiilor față de aceste datorii foarte mari și de faptul că nu au conștientizat că nu vor putea face față cheltuielilor. Multe din aceste instituții nu au făcut nici un fel de economie la consum și nici când ne-am oferit să îi ajutăm în acest sens nu au fost cooperante. Noi le-am făcut gratuit proiectele de montare a gigacalorimetrelor, ne-am oferit să le facem și montajul, tot gratuit, tot ce aveau de făcut era să își cumpere singuri gigacalorimetrele, dar nici asta nu au vrut”, a declarat directorul TERMICA, Constantin Plăcintă.
Mai mult, el a spus că intenționează să formuleze plângeri penale împotriva directorilor unor instituții, pentru abuz în serviciu, pentru că au făcut plăți preferențiale către furnizori, neglijând datoriile către societatea de termoficare.
Exemplu negativ
Unitățile de învățământ, cei mai mari datornici la utilități





