Vicepreședintele Senatului Corneliu Vadim Tudor a anunțat, ieri, la finalul ședinței Biroului Permanent, că proiectul de lege privind votul uninominal, în varianta adoptată de Comisia comună de cod electoral, va intra în dezbaterea plenului Senatului în prima zi a săptămânii viitoare.
Corneliu Vadim Tudor a declarat că la proiectul de lege privind alegerea senatorilor și deputaților, în varianta adoptată de comisia de cod electoral, au fost făcute nu mai puțin de 302 amendamente, din care au fost admise doar 62.
Proiectul de lege privind introducerea votului uninominal va ajunge, după adoptarea în plenul Senatului, în dezbaterea Camerei Deputaților, în calitate de for decizional.
Biroul Politic Central al PNL a decis, luni, ca Guvernul să-și asume răspunderea pe legea privind introducerea votului uninominal, a anunțat vicepreședintele liberal Crin Antonescu, menționând că majoritatea covârșitoare a populației dorește o schimbare a sistemului electoral.
„Biroul Politic Central a luat în discuție varianta asumării răspunderii pe votul uninominal și, la final, a hotărât ca Guvernul să asume răspunderea pentru uninominal”, a declarat Antonescu.
Președintele Traian Băsescu a dat asigurări, luni, la lansarea candidaților PD pentru PE, că referendumul privind votul uninominal va avea loc.
Băsescu le-a amintit democraților că a avut discuții cu partidele pe tema votului uninominal și a modificării legii electorale încă din luna februarie și că parlamentarii, reprezentanți ai acestor partide și-au asumat adoptarea și trimiterea ei spre promulgare până la sfârșitul lunii iunie.




