Dacă la finalul procesului de votare la alegerile locale din 2016 un număr de 12.049 fălticeneni își exercitaseră dreptul de a alege, la alegerile din 27 septembrie 2020 au fost prezenți la urne 11.210 votanți. În municipiul Fălticeni cei mai mulți alegători s-au mobilizat în cartierele Țarna Mare și Republicii. Cea mai „aglomerată” secție de votare a fost nr. 99, amenajată la grădinița din cartierul Țarna Mare, cu o prezență la vot de 50,92 %, după care a urmat Secția nr. 85, amenajată la Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”, unde procentul celor care s-au prezentat la urne a fost de 49,27. Cea mai slabă prezență la vot s-a înregistrat la Secția de votare nr. 93, amenajată la Grădinița cu program prelungit „Dumbrava Minunată” din cartierul 2 Grăniceri, unde doar 37,9 % din cei înscriși în listele electorale au venit la urne pentru a alege pe cei care îi vor conduce în următorii 4 ani.
În ceea ce privește alegerea primarului, la fel ca în urmă cu patru ani, profesorul Gheorghe Cătălin Coman i-a învins categoric pe următorii clasați, în 2016 obținând 8.967 de voturi (76,73%), iar în acest an 7.634 voturi (69,58 %). Dacă candidatul PSD la fotoliul de primar a fost opțiunea a peste 7.000 de locuitori ai urbei de pe Șomuz, nu același lucru se poate spune și despre candidata aceluiași partid la președinția Consiliului Județean, Mirela-Elena Adomnicăi, care a obținut la Fălticeni 5.828 voturi.
Situația este inversă în ceea ce privește candidatul PNL. Ionel Vasiliu, candidatul la funcția de primar, a primit votul din partea unui număr de 1.505 alegători, în timp ce Gheorghe Flutur, cel care a obținut un nou mandat la conducerea Consiliului Județean, a obținut, la Fălticeni, 2.805 voturi. Gheorghiță Mîndruță, candidatul din partea Alianței USR – PLUS, a obținut încrederea a 1351 de fălticeneni, în timp ce Dan Nechiforel, candidatul aceluiași partid la președinția Consiliului Județean, a primit 1102 voturi. Nu la fel au stat lucrurile și pentru candidații Alianței pentru Unirea Românilor, Marius Amariei, cel care viza fotoliul de primar obținând 121 de voturi, în timp ce candidatul la Consiliul Județean a obținut mai mult decât triplu, adică 373 voturi. Și la PMP, candidatul local, Gheorghe Aldea, a primit 159 voturi, în timp ce Ioan-Bogdan Codreanu a fost votat de 227 fălticeneni. La ALDE, Constantin Blanariu primind un număr de 48 de voturi pentru a ajunge primar, în timp ce Octavian Ilisoi a primit 70 de voturi pentru CJ. Mai multe voturi față de candidatul care a vrut să conducă județul din partea Pro România a primit Ioan Ilișescu (153), Alexandra Harja-Samsonescu având stampila votat aplicată pe 99 buletine de vot.
PSD are mai multe voturi pentru Consiliul Local, PNL mai multe voturi pentru Consiliul Județean
În ceea ce privește voturile obținute pentru candidații pentru scaunul de consilier local și cel de consilier județean, Partidul Social Democrat a obținut 6.521 de voturi pentru Consiliul Local și 5.593 pentru Consiliul Județean. Candidații PNL de la Consiliul Județean i-au convins mai mult pe fălticeneni față de cei locali, obținând 2.692 de voturi comparativ cu 1.914, cât a obținut echipa locală. Alianța USR PLUS a convins 1.352 de localnici să voteze consilierii locali și 1.194 pe cei județeni.Partidul Mișcarea Populară a obținut 265 pentru Consiliul Local și 356 pentru Consiliul Județean, Pro România a avut 223 de voturi pentru Consiliul Local și 269 pentru Consiliul Județean, Alianța Pentru Unirea Românilor a avut 167 voturi în favoarea aleșilor locali și 186 pentru cei județeni, Partidul Ecologist Român a avut cu 20 de voturi mai mult pentru aleșii locali, Alianța Liberalilor și Democraților a avut un plus de 45 de voturi pentru Consiliul Local, avantaj păstrat și la Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal), cu 60 de voturi în plus pentru deliberativul local. Partidul Verde nu a avut candidați pentru Consiliul Local.

