Unde s-a cărat fotbalul?

Mă grăbesc să scriu despre prima etapă a sezonului de primăvară, chiar dacă aceasta încă nu a luat sfârșit, la ora când scriu eu această rubrică mai fiind de disputat un meci, poate unul în care, cu puțin noroc, chiar vom vedea și ceva fotbal, dincolo de spectacolul propriu-zis, care este asigurat. Vorbesc, desigur, de spectacolul de umor, garantat în ultima vreme, ori de câte ori pe teren se află comicii vestiți ai gazonului porecliți „câinii roșii”, adică de culoarea nasului de clovn. Îmi permit să anticipez că în ultimul meci al etapei, echipa asta de ceva nedefinit (că fotbal este imposibil să-i zici) numită Dinamo nu o să câștige meciul cu Iași, așa cum nu a câștigat nici un meci amical, în care adversarii erau, toți, incomparabil mai slabi decât ieșenii. Dacă chiar o să piardă, depinde doar de ce au reușit ieșenii să pună în teren în locul lui Cristea: dacă au găsit un biped normal, fără probleme fizice majore ori de vârstă, atunci victoria e ca și asigurată! Din celelalte 6 partide, din care nu am pierdut absolut nici un minut, am reținut că arbitrii români au o percepție cu totul personală asupra fazelor cu probleme, reușind cu precădere să vadă fault, chiar penalty, acolo unde nu-i nici urmă de așa ceva, sau… invers!, adică să nu vadă chestii flagrante, pasibile nu doar de cartonaș roșu, ci de condamnare pentru vătămare corporală, cum a fost o mână-n gât care putea duce la deces, soldată cu ignorarea deplină a întâmplării: nici atenționare, darămite eliminare sau măcar vreun cartonaș galben. Fotbal nu am reținut nici măcar cât în alți ani, pe vremea asta, când de regulă dădeam vina pe climă, pe terenurile nu știu cum, pe alinierea defavorabilă a astrelor, pe… etc. De data asta, totul a fost ca la carte, inclusiv temperaturile numai bune pentru a zburda. Degeaba: n-am văzut decât o parodie de joc pe care aproape că nu-l poți numi fotbal. Toți, absolut toți cei aflați pe toloacele cele verzi păreau mai degrabă să-și fi pierdut pe undeva vacile cu care ieșiseră la pășunat, în locul acestora ivindu-se nu se știe de unde (și nici de ce!) o chestie mică, rotundă, elastică, cu care evident că habar n-aveau ce ar trebui făcut. Aproape că îți venea să crezi că tot fotbalul românesc s-a cărat pe la New York!