Unde-i greșeala?

Astăzi se desfășoară partidele cu adevărat decisive pentru fotbalul românesc: cele la sfârșitul cărora vom avea în competiția europeană second-hand două echipe, una singură sau chiar nici una. Totul este posibil, însă calculul pur matematic zice că după meciurile tur favorite rămân adversarele alor noastre, învingătoare în manșa întâi. Situația este cu adevărat groaznică, din moment ce ar putea fi eliminate de reprezentantele unor țări pe care dacă le prindeam acum 50 sau acum 20 de ani la vreo tragere la sorți am fi zis că ne-a lovit norocul chior. Într-adevăr, rău am ajuns dacă tremurăm la gândul retururilor cu unii din Luxemburg și cu alții din Austria și ne rugăm să-și întoarcă Domnul fața spre noi, ajutându-ne să surmontăm diferența de câte 2 goluri cu care abordăm meciurile retur.
Dacă ar fi să dau un pronostic, acela ar fi că una din două se va califica, cu noroc mult și absolut din întâmplare, fără să pot preciza care va fi aceea. Cu inima, sigur că merg cu ale noastre, în veșnic valabila idee că la un meci nu-i suficient să te uiți ca la teatru sau ca la „Lacul lebedelor”, ci trebuie și participare emoțională. Altfel, n-are nici un haz. Dar, știți dv, aici intervine problema cu dorința și cu putirința. Mi-e așadar teamă că și Steaua, și CFR se vor împiedica, argumentul fiind nu valoarea echipelor, nu calitatea componenților acestora, ci simplul fapt că e vorba de echipe românești. Care, dacă aveau de bătut și de calificat, atunci ar fi rezolvat cazurile încă de la meciurile tur. Ale noastre, însă, e clar, nu se mai dezvață de aerele de superioritate absolut nejustificate, iar trezirea s-ar face ca la boxeri, din pumni, doar dacă ar fi boxeri, nu fotbaliști! La ăștia de regulă trezirea nu se produce.
Nu cred că vom reuși vreodată să aflăm unde se produce scurtcircuitul, adică unde se greșește când întâlnim echipe pe care ar trebui să le batem de câte două ori cu 5 – 0, iar în loc de asta luăm o primă bătaie la două goluri diferența, urmând alergarea disperată după reabilitare.