Perioada 11 – 17 aprilie
Festivalul „Voci de Îngeri”, la Teatrul „Matei Vișniec”
Festivalul „Voci de Îngeri”, ediția a II-a, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 10:00, și duminică, începând cu ora 12:00, la Teatrul „Matei Vișniec”. Concursul Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „Voci de Îngeri” se adresează copiilor și tinerilor din palatele și cluburile copiilor, grădinițe, școli, licee, asociații culturale și școli private din țară și țările vecine.
Activitate inedită, educativă și distractivă pentru copii, la Iulius Mall Suceava
Iulius Mall Suceava a pregătit o nouă activitate inedită, educativă și distractivă pentru copii. Cei mici sunt invitați într-o călătorie fascinantă în Egiptul Antic, unde vor descoperi lucruri captivante și vor participa la jocuri interactive, în cadrul expoziției „Egiptul Antic”. Cum au fost construite piramidele? Ce făcea faraonul? Cine a fost Cleopatra? Sunt doar câteva întrebări la care copiii vor afla răspunsul vizitând expoziția „Egiptul Antic”, organizată de Iulius Mall Suceava. Zilnic, între orele 10.00 și 20.00, parterul Iulius Mall Suceava se va transforma într-un loc de poveste, oferindu-le celor mici prilejul de a se aventura, prin joc și joacă, într-o incursiune educațională captivantă. Pe lângă informațiile dobândite, prichindeii vor avea parte și de momente distractive, putând face fotografii haioase. La final, vor primi diplome de exploratori. Partener al distracției este Magic FM. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar rezervările se pot face prin e-mail la adresa rezervari@iuliusmall.com sau la telefon 0230 208 700.
Joi, 11 aprilie
Conferința „Spovedania, calea spre libertate”
ASCOR Suceava organizează joi, 11 aprilie, la ora 18:00, Conferința „Spovedania, calea spre libertate”, invitat: părintele protopop Doru Budeanu. Intrarea este liberă (în limita locurilor disponibile).
Locație: Aula din Corpul E a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Vineri, 12 aprilie
Vernisajul expoziției „Pagini de artă românească”, la Muzeul de Istorie
La Muzeul de Istorie Suceava va avea loc vineri, 12 aprilie, la ora 12:00, vernisajul expoziției „Pagini de artă românească” în care vor fi expuse 37 de lucrări de pictură din colecția Muzeului Național Brukenthal Sibiu – secolele XIX-XX. Selecția cuprinde opere de valoare semnate de nume sonore ale artei românești: Theodor Aman (1831-1891), Nicolae Grigorescu (1838-1907), Ștefan Luchian (1868-1916) etc. Expoziția este organizată de Muzeul Bucovinei, instituție subordonată Consiliului Județean Suceava, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu. Organizatorii au spus că expoziția va fi deschisă vizitatorilor în perioada 12 aprilie – 30 iunie, prețul biletului de intrare fiind de un leu pentru elevi și studenți și 4 lei pentru adulți.
Sâmbătă, 13 aprilie
Andra și Voltaj, la Shopping City Suceava
Muzică live, mâncare delicioasă și atmosferă incendiară! Vino pe 13 aprilie, la ora 18:00, în parcarea Shopping City Suceava. Intrarea este liberă, distracția este garantată! În plus și 10% reducere la cumpărăturile făcute în Carrefour (11 ani Carrefour Suceava) în ziua evenimentului, în intervalul 20.00-24.00. Andra și Voltaj vor susține un concert, începând cu ora 18:00, în parcarea Shopping City Suceava.
Spectacolul „Năzdrăvanii”, la Casa de Cultură Suceava
Sâmbătă, 13 aprilie, la ora 17:00, Showlandia prezintă spectacolul „Năzdrăvanii”. Acesta va avea loc în sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor Suceava. În cadrul spectacolului copiii se vor întâlni cu personajele lor favorite din desenele animate (actori deghizați care personifică personajele). „Vom cânta, ne vom juca, vom râde… 60 de minute de neuitat. Vă așteptăm cu drag! Biletele pot fi achiziționate online, de pe www.showlandia.ro,sau cu două ore înaintea spectacolului (în limita disponibilității)”, au anunțat organizatorii.
Albumul „Sunet de pași” de Sebi Crăciun și Armin Ivan va fi lansat la Suceava
„Micul poet” din Câmpulung Moldovenesc, cum a fost numit Sebastian Remus Crăciun (Sebi), acum în vârstă de 16 ani, elev al Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, și prietenul și colaboratorul lui Armin Ivan vor lansa sâmbătă, 13 aprilie, la ora 18:00, la Restaurantul Vivendi Suceava, albumul de muzică și poezie „Sunet de pași”.
Evenimentul este organizat de Intermedia TV, în parteneriat cu Asociația „Freamăt de Speranță” și Restaurantul Vivendi Suceava. Evenimentul-spectacol va fi susținut de Armin Ivan, Sebi Crăciun și tenorul Sorin Ursan Delaclit. Biletul de intrare costă 30 de lei. Banii adunați din vânzarea biletelor se vor folosi pentru achitarea ședințelor de terapie pentru copiii din Asociația „Freamăt de Speranță” din Câmpulung Moldovenesc.
Duminică, 14 aprilie
Festivalul Național al Ouălor Încondeiate, ediția a XVI-a, la Ciocănești
Festivalul Național al Ouălor Încondeiate, ediția a XVI-a, se va desfășura duminică, 14 aprilie, la Ciocănești. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Ciocănești și de Consiliul Județean Suceava. Deschiderea „Târgului Meșterilor Populari” va avea loc la ora 10:00, pe Platoul „Ștefan cel Mare”. Între 11:00 și 13:00 vor avea loc trei concursuri de încondeiere a ouălor. La Școala Gimnazială Ciocănești se va desfășura concursul „Tradiție-valoare sacră”, ediția a VII-a, la Casa de Cultură „Florin Gheucă”, în Sala de festivități, va avea loc ediția a IV-a a concursului „Dr. Anton Setnic”, iar Muzeul Național al Ouălor Încondeiate Ciocănești va găzdui concursul „Înv. Novac Norbert”, ediția a III-a. La ora 12:00 este programată deschiderea „Târgului de ouă încondeiate”, la Casa de Cultură „Florin Gheucă”, în Sala de spectacole, iar la 12:30 vernisajul expoziției de pictură „Tradiții, datini și obiceiuri din Bucovina”, semnată de Georgiana Valentina Șcheul, la Muzeul Etnografic Ciocănești. La ora 14:00 va avea loc o prezentare a gastronomiei tradiționale locale de post, la Casa de Cultură „Florin Gheucă”. În Sala de festivități, la ora 15:00, vor avea loc festivitățile de premiere ale concursurilor festivalului și discursurile oficialităților prezente la eveniment, iar la ora 16:00 este programat un spectacol folcloric.
Miercuri, 17 aprilie
Vernisajul expoziției de pictură „Portal către amintiri…”, semnată de artistul dornean David Croitor
La Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei va avea loc miercuri, 17 aprilie, de la ora 17.00, vernisajul expoziției de pictură „Portal către amintiri…”, semnată de artistul dornean David Croitor. Vernisajul va fi prezentat de criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc, cea care s-a ocupat și de publicarea albumului „Portal către amintiri”, care va fi lansat cu această ocazie.