Perioada 21 – 27 iunie
Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „Umor la… Gura Humorului”, ediția a XXVIII –a
În perioada 22 iunie – 1 iulie, la Gura Humorului va avea loc Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „Umor la… Gura Humorului”, ediția a XXVIII –a, eveniment organizat de Primăria Gura Humorului, prin Centrul Cultural Gura Humorului, Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural “Bucovina”, și Primăria Mănăstirea Humorului. Tema acestei ediții, pentru ambele secțiuni, grafică satirică și literatură umoristică, a fost „O SUTĂ (100)”.
Expoziția temporară intitulată „Magie în lumea semințelor”
În perioada 22 iunie – 22 iulie, la Muzeul de Științele Naturii din Suceava va putea fi vizitată expoziția temporară intitulată „Magie în lumea semințelor”. Vernisajul va avea loc pe 22 iunie, la ora 10.00, în cadrul Muzeului de Științele Naturii. La această manifestare muzeală (organizată de biolog dr. Oleniuc Florentina-Carmen) a participat și colectivul profesoral al Liceului Tehnologie Special Bivolărie, cu lucrări artistice despre semințe, realizate de elevi cu deficiențe auditive.
Zilele Sucevei
Programul de divertisment dedicat Zilelor Sucevei începe de vineri, 22 iunie, începând cu ora 18.00, cu Școala de dans Bucovina Dance Studio, Andy C., Unison Band și Alexandra Ungureanu, Alex Velea, Antonia, Anna Lesko, trupa Alter Ego. Spectacolul se va încheia cu un frumos foc de artificii. Duminică, 24 iunie, începând cu ora 14.00, participanții la manifestările dedicate Zilelor Sucevei vor avea parte de un concert extraordinar de folclor.
Vineri, 22 iunie
„Târgul de Sânziene” al meșterilor populari
Timp de trei zile, în perioada 22 – 24 iunie, în Centrul Sucevei, pe Esplanada Casei de Cultură se va desfășura „Târgul de Sânziene” al meșterilor populari. În total vor fi prezenți 50 de meșteri populari din județul Suceava și din țară (județele: Botoșani, Neamț, Cluj, Harghita, Vâlcea, Baia Mare, Iași), reprezentând meșteșuguri populare specifice neamului românesc. Ca și la edițiile anterioare, meșterii invitați în cadrul evenimentului vor face demonstrații de măiestrie pe meșteșuguri. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 22 iunie, la ora 11.00.
Duminica, 24 iunie
Expoziția temporară „Cămașa cu altiță din Bucovina. Tezaur etnografic – documente cusute”
Muzeul Etnografic Hanul Domnesc marchează și în acest an Ziua Universală a Iei, astfel că pe 24 iunie, la ora 14.00, va fi deschisă Expoziția temporară „Cămașa cu altiță din Bucovina. Tezaur etnografic – documente cusute”. Expoziția aduce pentru prima oară în atenția publicului patrimoniul etnografic din categoria „Tezaur”, precum și fragmente de altiță (mostre) din colecția „Port popular”, care datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea.