Unde fugim de-acasă… Perioada 4-10 iulie



Zilele Humorului
Ediția de anul acesta a Zilelor Humorului va avea loc în perioada 5-7 iulie, pe parcursul celor trei zile turiștii și locuitorii orașului Gura Humorului urmând să aibă parte de concerte, concursuri, dar și de festivaluri de umor sau de muzică. Zilele Humorului vor începe vineri, 5 iulie, de la ora 12:00, când în parcul din centrul orașului va fi deschis târgul meșteșugarilor. Acest târg se va desfășura până duminică, 7 iulie. Concertele organizate la ediția de anul acesta a Zilelor Humorului vor avea loc de vineri și până duminică, începând cu ora 21:00, pe scena mare din Parcul Ariniș. Vineri seara va fi organizat spectacolul „Români cu talent la… Humor”, la care vor participa finaliști ai concursului Românii au Talent. După acest moment, pe scenă va urca tânăra Diana Căldăraru, finalistă la Românii au Talent, care va fi acompaniată de grupul Axiome.
Sâmbătă, la ora 21:00 va începe concertul formației LaLa Band, în timp ce duminică, pe scena din parcul Ariniș va urca Horia Brenciu Band.
Trei zile de manifestări la Zilele Municipiului Rădăuți
Primăria municipiului Rădăuți a pregătit pentru acest weekend o serie de manifestări dedicate Zilelor Municipiului, care cuprind spectacole artistice, competiții sportive, vernisaje, foc de artificii, cât și alte acțiuni dedicate zilelor urbei. Sâmbătă, de la ora 21.00 va avea loc un show susținut de Horia Brenciu, Celia și Alb-Negru, după care ziua va fi închisă de un foc de artificii.
Târgul de Artă și Antichități, la Iulius Mall
De vineri până duminică, 5-7 iulie, parterul Iulius Mall va fi gazda unei noi ediții a Târgului de Artă și Antichități, organizat în parteneriat cu Bucovinart. Clienții vor putea admira și cumpăra cele mai elegante articole înnobilate cu patina timpului. Zeci de participanți din toate colțurile țării vor expune cele mai prețioase amintiri, iar doritorii își vor putea îmbogăți colecțiile cu obiecte spectaculoase ancorate în trecut. Amatorii de artă și istorie vor descoperi la Iulius Mall Suceava: piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii, cărți, argintărie, ceasuri de colecție, numismatică, filatelie, porțelanuri și alte obiecte învăluite în mister.
Dans pentru copii la Boomdance
Și prichindeii primesc invitație la dans. În fiecare zi de luni, miercuri și vineri, năzdrăvanii vor învăța primii pași ritmați în cadrul lecțiilor gratuite oferite în sala Boomdance, de la etajul Iulius Mall, de la ora 18.00. Copiii vor dansa rumba, samba, salsa, tango, vals vienez, vals lent, cha cha, quickstep, jive și slow foxtrot.
Joi, 4 iulie
Vernisajul expoziției „PICT’URA!”, la Iulius Mall
De la ora 19.00, la Iulius Mall se desfășoară vernisajul expoziției „PICT’URA!”, care reunește 20 de lucrări semnate de Claudiu Marian Lazăr Melian. Operele de artă sunt realizate prin tehnici mixte și pot fi admirate în galeriile Iulius Mall, până pe 31 iulie.
Seară bucovineană, în Padrino
„În Padrino, încingem o horă mare, pe ritmurile deja cunoscute ale formației Cetina, la Seară Bucovineană, începând cu ora 22.30. Pentru că este seară studențească, oferim o reducere de 15%, după ora 24.00. Rezervări la 0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro
Vineri, 5 iulie
Adrian Bezna și Vasile Mardare, la Talcioc Cultural
Adrian Bezna și Vasile Mardare vă invită, de la ora 21:00, la o seară de poveste în Talcioc Cultural, cu Folk Frumos și Chitara Cosânzeana. Biletul este 10 lei.
Rezervări la 0755 222 880.
Zilele Municipiului Rădăuți
Pentru ora 10.00 este programată o competiție de fotbal juniori, iar în jurul prânzului vor fi vernisate două expoziții, „Retrospectivă – Traian Rotar” și „Tradiții și obiceiuri în Bucovina”. După o vizită la Parcul Zoologic, va urma parada formațiilor participante la „Arcanul”, apoi deschiderea oficială a festivalului, cu un recital susținut de Adriana Bucevschi.
Petrecere la Padrino
„E ziua ta săptămâna asta? Ia-ți prietenii și sărbătorește-o vineri (în afara serilor cu evenimente speciale) la Padrino. Noi îți facem cadou 50%, pentru toate produsele din bar, la nota de plată, după ora 22.00”, anunță organizatorii. Rezervări la 0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro
Deschiderea oficială a Zilelor Humorului
Deschiderea oficială a Zilelor Humorului va avea loc la ora 16:00, când va începe a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Umor… la Gura Humorului. Vernisajul expoziției din cadrul acestui festival va avea loc la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului. Pe esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare va fi deschisă „aleea artiștilor”, caricaturiștii prezenți la eveniment urmând să realizeze caricaturi gratuite tuturor celor care vor să rămână cu o amintire de la Zilele Humorului. De la ora 17:00, pe scena mare din Parcul Ariniș va începe Festivalul internațional de muzică ușoară pentru copii „Euroritm”. La acest festival s-au înscris 80 de concurenți din România, Germania, Ucraina, Italia, Republica Moldova, Albania, Bulgaria și Turcia. În prima zi a Zilelor Humorului va mai fi organizat și un Bal al Gospodarilor, care va avea loc începând cu ora 23:00 la Casa Țărănească din Parcul Ariniș.
Sâmbătă, 6 iulie
“Party for All 12”, la Strikers Club din Iulius Mall
Petru cei mai silitori liceeni, care au finalizat examenul de bacalaureat, Strikers Club din Iulius Mall organizează, de la ora 22.00, „Party for All 12”. De buna dispoziție a tinerilor se vor ocupa DJ Tudor G și DRU.
Zilele Municipiului Rădăuți
Ziua de sâmbătă va fi deschisă de concursuri de lupte greco-romane, fotbal și streetball, iar după-amiază, de la ora 17.00, pe scena din piața centrală vor evolua formațiile din străinătate care participă la „Arcanul”. De la ora 21.00 va urma un show susținut de Horia Brenciu, Celia și Alb-Negru, după care ziua va fi închisă de un foc de artificii.
Distracție maximă, la Padrino
„Dacă e sâmbătă, ne întâlnim la Padrino. Distracție maximă pe hit-urile mixate de DJ Verony și DJ Funk”, anunță organizatorii. Rezervări la 0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro
„Nunta de aur” și Festivalul „Euroritm”, la Gura Humorului
De la ora 12:00, la catedrala din Gura Humorului va avea loc „Nunta de aur”, în care vor fi sărbătorite cuplurile care au împlinit 50 de ani și peste 50 de ani de căsătorie. Începând cu ora 13:00, la baza pârtiei Șoimul va începe Festivalul tăietorilor de lemne, în cadrul căruia vor fi organizate concursuri forestiere. Între orele 17:00 și 21:00, pe scena mare din Parcul Ariniș vor evolua copiii înscriși în Festivalul de muzică ușoară „Euroritm”.
Duminică, 7 iulie
Festivalul Internațional de Umor… la Gura Humorului
În ultima zi a Zilelor Humorului va avea loc premierea olimpicilor din Gura Humorului. De la ora 13:30, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina va avea loc premierea câștigătorilor Festivalului Internațional de Umor… la Gura Humorului, iar de la ora 13:00, pe scena mare din Parcul Ariniș va începe parada portului popular românesc și al minorităților naționale din Bucovina. Una dintre activitățile de tradiție organizate în cadrul Zilelor Humorului, Festivalul Gastronomic „Barabula de Aur”, începând cu ora 12:00, pe patinoarul din Parcul Ariniș. De la ora 15:00, la baza pârtiei Șoimul va începe concursul „Cel mai puternic om”. Finala Festivalului internațional de muzică pentru copii „Euroritm” va avea loc între orele 17:00 și 21:00. Zilele Humorului se vor închide cu un foc de artificii.
Zilele Municipiului Rădăuți
Pentru orele prânzului este pregătită parada dansului și portului popular, apoi festivitatea de închidere a ediției cu numărul XXII a Festivalului Internațional de Folclor „Arcanul”, urmată de un recital susținut de interpretele Dana Dăncilă și Ionela Popescu. De la ora 19.00 pe scena din piața centrală va fi un spectacol aritisc Muay-Thai+Hip Hop G.i.E.m.S.i., iar Zilele Municipiului se vor încheia cu concertul „Hippie cu diamante”, susținut de Mike Godoroja & Blue Spirit.
Stand-up comedy, la Padrino
Începând cu ora 22:00, Padrino Suceava te invită la un spectacol de stand-up comedy cu Bobonete „Bobiță” și Văncică „Celentano” din serialul Las Fierbinți de la Pro TV. Rezervări la 0742 365 859.