„Unde este bunătatea?”

În fața icoanei Mântuitorului se spune o rugăciune: „Preacuratului Tău chip ne închinăm Bunule, cerând iertare greșelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să mântuiești din robia vrăjmașului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulțumire strigăm Ție: „Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuiești lumea”.
Deci „Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare de greșeli, Hristoase Dumnezeule”. De ce cerem iertare de greșeli? Pentru că-L știm bun. Spunem Domnului nostru Iisus Hristos ce încredere avem noi în El: „Că de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce”, adică a Te răstigni; deci noi, Doamne, ne închinăm Ție, care ești bun, care din bunătate Te-ai răstignit pentru noi, pentru că avem încredințarea că ne ajuți. „Că de voie Te-ai suit cu trupul pe cruce”, și nu se poate, după ce ai făcut lucrul cel mare, să nu faci unul mai mic decât acesta: să ne ierți păcatele! „Pentru aceasta, toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuiești lumea”.
Cerem iertare de greșelile noastre pentru că „de bună voie Te-ai suit cu trupul pe cruce”. De ce? „ca să scoți din robia vrăjmașului pe cei ce i-ai zidit”. Suntem zidiți de Tine, dar suntem în robia vrăjmașului; Tu Te-ai suit pe cruce ca să mântuiești din robia vrăjmașului pe cei ce i-ai zidit, deci „cu mulțumită strigăm Ție: „Toate le-ai umplut de bucurie”.
Iată că, privind chipul făcut de mână omenească, chipul cel văzut al Domnului Hristos, putem să ne gândim la Chipul cel nevăzut al Domnului Hristos.
Vinovați știuți și neștiuți
Dacă cineva vrea să fie purtător de Hristos, trebuie să se distingă față de ceilalți oameni prin bunătate. O bunătate lucrătoare, o bunătate care ne face asemenea cu Hristos, care a venit nu să piardă sufletele, ci să le mântuiască. Când zicem bunătate, ne gândim la ceva cuprinzător. Domnul Hristos a spus despre Sine: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți avea odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Fără blândețe și fără smerenie, nu există bunătate. Bunătatea cuprinde smerenia și blândețea din inimă și, dacă vrem să fim ca Domnul Hristos, trebuie să avem și noi blândețe și smerenie.
Domnul Hristos a fost foarte îngăduitor. Gândiți-vă la femeia aceea care era acuzată pe drept că a făcut adulter și pe care au adus-o oamenii ca Domnul Hristos s-o condamne. Domnul Hristos a zis: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra asupra ei” (Ioan 8, 7). Și n-a mai lovit-o nimeni! De ce? Pentru că toți erau în păcat! Toți erau vinovați, vinovați nearătați, vinovați neștiuți de oameni, dar știuți de conștiința lor. Domnul Hristos, după ce s-au retras toți pârâșii, a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Nici unul, Doamne”. Și Domnul Hristos a încheiat: „Nu te osândesc nici Eu”. Așa face bunătatea! Așa face Domnul Hristos! Așa face acela care vrea să fie purtător de Hristos!
(Arhimandritul Teofil Părăian, Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus – Brașov)