Proiecte

Undă verde pentru investiții de 20 de milioane de euro la Vatra Dornei

Cepoi prezentându-le oficialilor europeni unul din amplasamentele proiectului de 20 de milioane de euro
Cepoi prezentându-le oficialilor europeni unul din amplasamentele proiectului de 20 de milioane de euro

– Consiliul Local din Vatra Dornei a aprobat trecerea în administrarea Agenției Naționale pentru Sport a mai multor suprafețe de teren unde se vor construi importante edificii sportive, printre care și un patinoar de dimensiuni olimpice
Acord pentru construirea mai multor baze sportive. Consiliul Local din Vatra Dornei a adoptat în ședința de miercuri o hotărâre prin care a aprobat trecerea în administrarea Agenției Naționale pentru Sport a mai multor suprafețe de teren. Aceste terenuri au fost solicitate pentru amenajarea a trei baze sportive de nivel internațional, investiția totală urmând să ajungă la valoarea de 20 de milioane de euro. Una dintre suprafețe este situată în zona pârtiei Parc, iar aici va fi amenajată o pârtie de bob, sanie și skeleton. A doua locație este în parcul central din Vatra Dornei, unde acum se află terenul de sport și care în viitor va găzdui un patinoar artificial de dimensiuni olimpice, de 60×30 metri și tribună cu 1.000 de locuri. Tot pe același amplasament se va realiza și o instalație de răcire, care va deservi atât patinoarul cât și un start specific pentru bob și sanie, destinat pregătirii sportivilor. A treia suprafață de teren care a trecut în administrarea Agenției Naționale pentru Sport se află pe Dealul Runc. Aici urmează să se construiască o pârtie de ski fond și biatlon și poligonul de tir. Trebuie menționat că această investiție se va derula în paralel cu un program Phare accesat de Primăria Vatra Dornei, care prevede construirea unei pârtii de role în zona respectivă. Prezent la ședința de Consiliu Local unde a fost aprobat acest transfer al administrării terenurilor, vicepreședintele ANS, Liviu Cepoi, a precizat că este un pas foarte mare pentru ca Vatra Dornei să devină în următorii ani una dintre cele mai căutate stațiuni din țară. „Vreau să mulțumesc tuturor consilierilor locali și conducerii Primăriei pentru că au înțeles importanța acestui proiect, iar faptul că propunerea de trecere a celor trei suprafețe de teren în administrarea ANS a fost adoptată în unanimitate este o dovadă că lucrurile merg într-o direcție corectă”, a spus Liviu Cepoi. Potrivit acestuia, în 2006 se vor finaliza studiile de fezabilitate și proiectele tehnice pentru toate cele trei obiective, iar anul viitor, în primăvară, se speră că vor demara și lucrările. Liviu Cepoi a dezvăluit că banii pentru prima etapă a proiectului există deja, iar restul sumei va fi strînsă din trei surse: de la bugetul Agenției Naționale pentru Sport, de la bugetul de stat și din fonduri europene. „Este un proiect pilot pentru țările din Estul Europei. În momentul în care investiția se va finaliza loturile olimpice din țările vecine se vor putea antrena în condiții care permit obținerea unor performanțe deosebite”, a completat vicepreședintele ANS.

Recomandări

Marius Rîpan anunță o investiție de 7 milioane de euro pentru parcul municipal din Vatra Dornei. Proiectul include reabilitarea tuturor izvoarelor din parc, un amfiteatru și zonă de picnic

Un tânăr din Vatra Dornei, Rareș Hinți, va participa la Campionatul Mondial de Juniori la Schi Alpin, în Norvegia

Hotelul Bradul din Vatra Dornei oferă turiștilor programul „Ski în Bucovina”, cu cele mai bune oferte de cazare și ski-pass inclus

Ziua Micii Uniri va fi sărbătorită pe pârtia Veverița din Vatra Dornei cu făclii, coborârea Drapelului și Hora Unirii

Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan
Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan