La prima vedere, m-a speriat anunțul lui Bolojan: înțelesesem că din trei biblioteci comunale va rămâne una singură. Avem 5.099 astfel de așezăminte rurale, între care multe centenare – în satul Leșu (Bistrița-Năsăud) din 1603, la Hangu (Neamț) din 1898, la Comarna (Iași) din 1902, la Liteni din 1953 ș.m.a., iar reducerile din pix pot da peste zone în care-i pur și simplu imposibil să stabilești care-i biblioteca menită să-i dispară. Mi-a venit oarecum inima la loc când m-am dumirit că, de fapt, se păstrează o bibliotecară din trei, nu o bibliotecă – la urma urmei cam tot pe-acolo-i, dar barem se păstrează instituțiile ca atare, poate, cine știe, or veni (n-aș zice întoarce) și zile mai bune. Oricum, când spui că desființezi singurul post într-o instituție de cultură, vorba unui clasic, „sună ca dracuˊ”, darămite când dai afară 3.600 doar din mediul rural! Numai că o îndreptățire există, câtă vreme scriptele ministeriale arată că s-au pierdut în ultimii câțiva ani 46% din numărul cititorilor în județele din Satu Mare, 62% din Teleorman, 77% din Vâlcea ș.a.m.d., trendul fiind în continuă curgere. Asta-i situația, „actele vorbește!” Iar numărul ca atare aproape-i imposibil de verificat scriptic, el se contabilizează conform datelor furnizate de cei direct interesați – bibliotecarii. (Ceea ce-mi amintește de ceferiștii liniei Crasna-Huși, care, pentru a arăta că mai au ceva călători și spre a-și menține lefurile, puneau mână de la mână și cumpărau câte cinci-șase bilete ieftine la fiecare tren – cum se știe, linia cu pricina nu mai există și pe șinele de la Dobrina au crescu demult salcâmii.)
Dar să zicem că astea-s datele exacte – oricum de-a dreptul dramatice – esențial este însă faptul că biblioteca sătească și-a pierdut bună parte din propria-i misie, aceea de a asigura, prin împrumut, acces general gratuit la carte. Asta mai întâi fiindcă are fondul învechit, constituit mai ales din ceea ce s-a considerat acceptabil de menținut după postcenzura avântată din 1990, apoi primăriile n-au avut cum ține pasul, cu modestele fonduri locale, la achiziția de carte nouă, acum și din ce în ce mai scumpă. Pentru bibliotecă, școala rămăsese punctul de sprijin esențial: fie și scămoșate, cărțile clasicilor mai ales asigurau dever constant – internetul i-a dat cruntă lovitură. „Capra cu trei iezi” se poate lua acum direct de pe telefonul mobil, iar „Moara cu noroc” de ce s-o cauți la bibliotecă și s-o buchisești trudnic acasă, când ai la îndemână rezumatul comod pe net?
Și, oricum, populația școlară scade, abandonul școlar crește, iar analfabetismul funcțional e-n floare. Cartea, principalul nutrient al bibliotecii, se află și ea în cădere liberă. Ne place s-o spunem, nu ne place, ăsta-i adevărul: a devenit un instrument incomod de manevrat prin comparație cu vioiciunea netului, și se resimte de pe urma cavalcadei legii miniumului efort: opurile voluminoase, dacă, greu, se cumpără, rar ajung să fie citite până la capăt – lumea de acum este în perpetuă criză de timp, răsuflă precipitat și se ascunde repede după bine mașinatele seriale turcești. Să nu uităm că deținem locul ultim în Europa la achiziția de carte!
Bibliotecilor comunale le rămăsese o misie conexă de bună voie asumată: așa-zisele „acțiuni” culturale având și suport info-documentar, și funcție de socializare intracomunitară. Acolo (când există un mentor-bibliotecar harnic și cu har) se lansează noutăți editoriale, sunt invitați scriitori și alți autori demni de interes, se aniversează ori comemorează personalități ale zonei, se organizează concursuri tematice diverse, își țin întâlnirile cenaclurile și-și rostesc poemele începătorii într-ale scrisului. Altfel spus, acolo, alături de școală și de Biserică, la bibliotecă pâlpâie, și adeseori efectiv pulsează, bună parte din tonusul cultural al satului.
A aduce de una-două ori pe săptămână o bibliotecară din altă comunitate este o soluție de avarie care ține cât ține, așa-zisa „muncă cu cartea” pretinzând neștirbită continuitate. Și renunțăm la 3.600 de bibliotecare taman când încep mai abitir dificultățile asumării digitalizării, biblioteca rurală urmând să devină într-adevăr un hub cultural pentru educație. Cu știutul țel final, dar cu varii modalități înnoitoare. Dacă situația dificilă a economiei românești determină drasticele reduceri de personal, este de înțeles toroipanul marca Bolojan, dar statul pe de-o parte anunță investiri de fonduri consistente în domeniu (inclusiv prin hulitul PNNR) – numai în județul Suceava 12,5 milioane pentru dotarea cu echipamente IT în biblioteci, iar în plan național se asigură acces gratuit la internet pentru alte 235 de biblioteci din 12 județe, a apărut cartea online, poți asculta opera voită în lectura actorului dorit, inteligența artificială îți conferă nebănuite limite noi, toate astea și foarte multe altele urmând să le opereze câte o bibliotecară „volantă” venită cu autobuzul la fiecare dintre cele trei comune! Management românesc: se taie posturi taman când s-ar cere producției să crească! Biblioteca sătească nu merită în nici un caz trimisă în derizoriu și uitare, ci, dimpotrivă, revigorată – cu multă grijă și bună cuviință, altfel, repede, ajunge țăndări!
