Un zimbru adus din Europa se plimbă liber pe ulițele unui sat din Caraș-Severin



Un zimbru reintrodus în sălbăticie în 2015 în zona munților Țarcu, județul Caraș-Severin, a fost zărit plimbându-se liber pe ulițele satului Feneș, principala explicație fiind dificultățile de adaptare la viața sălbatică, transmite corespondentul MEDIAFAX.”De câteva săptămâni, pe ulițele satului Feneș, localnicii se întâlnesc pe ulițe cu un zimbru. pe care l-au și hrănit în mai multe rânduri, motiv pentru care mamiferul a tot revenit în sat”, susțin reprezentanții asociației WWF-România, care a reintrodus zimbrii în sălbăticie, în Munții Țarcu.Potrivit membrilor asociației, zimbrul văzut în sat este o femelă tânără ce provine dintr-o grădină zoologică din Europa, care a fost adusă în zonă în anul 2015. Femela s-a separat de restul turmei, aflată în Măgura Zimbrilor și a coborât în satul Feneș, aflat în apropiere.