De la volan, în arest

Un vitezoman a intrat cu BMW-ul în gard în timp ce fugea de polițiști

Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ
Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, care nu a oprit la semnalul polițiștilor, a fost prins după ce a pierdut controlul asupra BMW-ului pe care îl conducea și a intrat cu mașina în gardul unei case. Tânărul a refuzat să sufle în etilotest ori să îi fie recoltate probe biologice, fiind reținut în arestul poliției județene.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.50, un echipaj de poliție rutieră de la Câmpulung Moldovenesc, care acționa pe DJ 176, pe raza comunei Vatra Moldoviței, a efectuat semnal de oprire unui BMW al cărui șofer circula cu viteză excesivă. Conducătorul auto și-a continuat drumul și a virat la stânga, pentru a pătrunde pe un drum comunal. În timpul acestui viraj, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina lovind un gard de lemn al unei case, pe care l-a distrus.
Tânărul de la volanul BMW-ului a încercat să fugă pe jos, fiind prins însă de polițiștii din echipaj. În scurt timp s-a stabilit că este vorba de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Vama, care emana halenă alcoolică, susțin polițiștii. Oricum, acesta a refuzat să-i fie testată alcoolemia, astfel că i s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, pentru stabilirea alcoolemiei”, faptă pedepsită mai grav decât consumul de alcool în sine.
După audieri, duminică la prânz, pe numele tânărului din Vama a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în arest.
Cercetările vor continua sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Un cal breaz obișnuit să conducă fără permis și-a adăugat în palmares și distrugerea gardului unei case