Prezența unui virus descris recent, descoperit în anul 2005 în aspiratele nazofaringiene ale copiilor din Suedia, a fost descoperită și la un copil din județul Suceava, care a fost internat cu probleme respiratorii în Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a declarat, ieri, că este vorba despre Bocavirus, care este implicat frecvent în infecții ale căilor respiratorii la copil, ce pot îmbrăca forme severe mai ales la copii prematuri. ”Este unul dintre cele mai frecvent detectate virusuri respiratorii sub vârsta de 5 ani, cu un maximum de frecvență între 6 și 24 de luni”, a explicat dr. Zorescu. Medicul a subliniat că în rândul populației adulte prevalența virusului este foarte redusă, în condițiile în care adulții au anticorpi prezenți.
Modul de transmitere a Bocavirusului este prin inhalarea picăturilor mici din aer sau prin contact cu secreții infectate. Infecția are loc pe tot timpul anului, cu vârfuri de incidență iarna și primăvara. În organism, virusul poate persista foarte mult timp, până la 4-5 luni.
Ca simptome, infecția cu Bocavirus se manifestă cu tuse, febră, rinoree, respirație accelerată și șuierătoare.
De obicei, infecțiile virale cu Bocavirus evoluează fără complicații și necesită doar tratament suportiv.
În ultima săptămână au fost diagnosticate clinic 19 cazuri de gripă
Infecțiile cu Bocavirus sunt monitorizate de DSP, la fel ca și cele cu virusurile gripale. Dr. Zorescu a declarat că, de la începutul anului, în județ au fost confirmate prin analize de laborator un caz de infecție cu Bocavirus și opt cazuri de gripă, dintre care șase au fost cu virus de tip B și două cazuri cu virus gripal AH1. Alte 19 cazuri de gripă diagnosticate clinic au fost raportate în cursul săptămânii trecute: 13 în zona Sucevei și 6 în zona Rădăuți, cu 15 internări. Un caz a fost înregistrat la grupa de vârstă 2-4 ani, două cazuri la grupa 5-14 ani, 8 cazuri la grupa 15-49 de ani și 7 cazuri la grupa de vârstă peste 65 de ani.
Tot săptămâna trecută s-au raportat 3.203 cazuri de viroze respiratorii cu 101 internări, iar dintre acestea 1.063 s-au înregistrat la grupa de vârstă 5-14 ani, 704 la grupa 15-49 de ani, 551 la grupa 2-4 ani.
Au mai fost raportate 1.019 cazuri de pneumopatii acute cu 122 de internări, cele mai multe cazuri, 253, fiind înregistrate la grupa de vârstă 15-49 de ani.
În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul de cazuri de gripă diagnosticate clinic și de viroze a scăzut – au fost 21 de cazuri de gripă și 3.345 de cazuri de viroze respiratorii, dar a crescut numărul de pneumopatii acute, în 2017 fiind înregistrate 867 de cazuri.
Sănătate publică
Un virus respirator descoperit în 2005 în Suedia, care afectează copiii până la 5 ani, confirmat și la un copil din Suceava
