Un bărbat în vârstă de 78 de ani, care conducea în stare de ebrietate un tractor, a pus la pământ pe zece metri gardul unei gospodării. S-a întâmplat marți dimineață, în jurul orei 10.00, în satul Basarabi, comuna Preutești, proprietara păgubită, Camelia J., sesizând poliția prin numărul de urgențe 112.
O patrulă de poliție care s-a deplasat în zonă a identificat tractorul, în cabina căruia se aflau Constantin V., în vârstă de 78 de ani, localnic, și fiica sa în vârstă de 46 de ani.
S-a stabilit că la volan se afla bătrânul de 78 de ani. Acesta a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,77 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Bărbatul va fi cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului și distrugere.