Investiții în sport

Un teren de fotbal la dimensiuni UEFA va fi realizat lângă Sala Polivalentă Suceava

Teren de sport la dimensiuni UEFA, aprobat de CNI la Suceava
Teren de sport la dimensiuni UEFA, aprobat de CNI la Suceava

Infrastructura sportivă din municipiul Suceava va beneficia de două mari investiții – Sala Polivalentă și un teren de fotbal la dimensiuni UEFA.
Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a făcut demersurile necesare la ministere și la Compania Națională de Investiții: “În urma discuțiilor avute cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, dar și cu directorul general de la CNI, Irina Pătrășcoiu, avem aprobată baza sportivă de tip 1 – un teren de sport de dimensiuni UEFA, care va fi realizat lângă Sala Polivalentă. Urmează să fie aprobați indicatorii tehnico-economici și să fie alocate fondurile necesare în cadrul Companiei Naționale de Investiții, pentru terenul de sport de dimensiuni UEFA, cu o tribună de 500 de locuri pentru spectatori”.
Conform proiectelor CNI, bazele sportive de tip 1 au un teren de fotbal cu dimensiuni omologate UEFA și FRF cu dimensiuni 105m x 68m cu nocturnă și tribune, teren sportiv mic, cu dimensiunea de 20m x 40m, tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis, clădire pentru vestiare și zona administrativă, dar și parcare pentru autovehicule și autocare.
Edilul sucevean a spus că numărul de locuri pentru spectatori poate fi considerat a fi prea mic, dar “e bine și așa, pentru că îl putem folosi pentru antrenamente, dar și pentru meciuri oficiale. Iată că este o veste bună și pentru iubitorii de fotbal, care ne tot acuză că nu facem un stadion nou, dar avem depus proiectul și suntem în lista sinteză și cu o astfel de investiție, pe lângă cele două aprobate”.
Referitor la Sala Polivalentă, Ion Lungu a precizat că în măsura în care nu vor fi contestații la licitație, în acest an vor putea demara efectiv lucrările, motiv pentru care este necesară demararea procedurii de aducere a utilităților – energia electrică, apa, canalizarea și gazul metan.
Termenul de realizare a Sălii Polivalente este de 24 de luni din momentul în care vor demara efectiv lucrările.

Recomandări

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Gardul amplasat pe drumul de acces din E85 către Sala Polivalentă din Suceava a fost retras de proprietarul terenului