Doi tineri în vârstă de 18 ani s-au ales cu dosare penale după ce au ieșit în trafic la volanul unei mașini, conducând pe rând, deși nici unul nu are permis de conducere. Duminică după-amiază, în jurul orei 16.30, agenții de circulație de la Poliția municipiului Rădăuți, aflați în control pe DJ 178A, în Arbore, au tras pe dreapta un autoturism la volanul căreia se afla o tânără. Fata, Oana T., în vârstă de 18 ani, localnică din Arbore, nu avea permis de conducere, după verificarea din baza de date oamenii legii descoperind că mașina avea și numerele de circulație provizorii expirate, de pe data de 2 noiembrie a.c. În dreapta acesteia se afla Ionuț Gavril P., de 18 ani, din orașul Cajvana, proprietarul mașinii.
Tânărul a recunoscut în fața oamenilor legii că a plecat la volanul mașinii din localitatea sa de domiciliu până în Arbore, deși nici el nu are permis de conducere, ulterior lăsând-o la volan pe prietena sa.
Plimbarea celor doi tineri îndrăgostiți s-a terminau rău pentru ambii, băiatul fiind cercetat pentru un întreg lanț de infracțiuni (conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, neînmatriculat, punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat și încredințare a unui autovehicul spre a fi condus de către o persoană care nu deține permis de conducere), în timp ce prietena sa a scăpat ceva mai ieftin, fiind cercetată pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere.
În cadrul controalelor în trafic de duminică, polițiștii au mai întocmit două dosare penale, pe numele unor șoferi care conduceau mașini cu autorizațiile provizorii de circulație expirate.





