La scăldat

Un tânăr salvat din râul Moldova, după ce a plonjat în apă mică și a fost purtat de curenți zeci de metri

Un tânăr în vârstă de 20 ani a fost la un pas de moarte după ce, în timp ce se afla cu familia la scăldat în râul Moldova, a plonjat în apă, s-a lovit puternic la cap și a fost purtat de curenți aproximativ 30 de metri.
Toată povestea s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 16.00, pe raza comunei Baia.
Victima, Alexandru C., din comuna Bogdănești, a sărit în râu într-o zonă în care apa are o adâncime mică și s-a lovit de fundul râului, fiind apoi luat de curenți. Un prieten a sărit după el și a reușit să-l salveze, Alexandru C. fiind transportat imediat la spitalul din Fălticeni.
De aici, tânărul în vârstă de 20 de ani a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, fiind suspectat de leziuni grave la cap și la coloana cervicală.
Potrivit reprezentanților Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului „Sf. Ioan cel Nou”, după examinarea amănunțită a pacientului, s-a stabilit că Alexandru C. s-a ales cu un traumatism în zona frunții, însă nu a suferit alte traumatisme grave. În multe situații similare, victimele au rămas cu sechele pe viață sau chiar au decedat. Din fericire, Alexandru C. a avut de două ori noroc, o dată că a fost salvat din apă de prietenul său și apoi că nu s-a ales cu leziuni grave.
De altfel, de la spital ni s-a comunicat ieri că tânărul a fost externat.

Recomandări

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante