Impact

Un tânăr este în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Horodniceni, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Suceava în stare gravă, după ce a fost proiectat din mașina pe care o conducea. Accidentul s-a petrecut duminică, 27 octombrie, în jurul orei 15.00, pe strada Tudor Vladimirescu din Fălticeni. Pentru că a intrat cu viteză prea mare într-o curbă, șoferul, care se afla singur în autoturismul marca Opel Astra, nu a mai putut controla vehiculul, care a intrat într-un cap de pod din beton.
Impactul s-a dovedit unul extrem de puternic, iar pentru că tânărul nu purta centura de siguranță a fost aruncat pe carosabil, iar leziunile au fost serioase. De altfel, în momentul în care au ajuns la fața locului echipajele de prim ajutor, bărbatul accidentat era inconștient, dar cu funcții vitale. Din cauza gravității rănilor, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat probe de sânge la spital pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe psihotrope înainte de a se urca la volan. Luni, bărbatul era în continuare în stare gravă, la Terapie Intensivă, intubat și ventilat mecanic.

Un tânăr este în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod
Un tânăr este în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod
Un tânăr este în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod
Un tânăr este în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod

Recomandări

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens