Acuzații

Un tânăr din Ițcani susține că a fost bătut pe stradă de mascați ai poliției, fără nici un motiv

Un tânăr din cartierul sucevean Ițcani susține că a fost bătut pe stradă, fără nici un motiv, de caguliști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Agresiunea, povestește Tiberiu Avasiloaie, s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 21.00, pe strada Aron Pumnul.
Tânărul în vârstă de 30 de ani susține că a auzit strigăte din stradă și a ieșit afară să vadă ce se întâmplă, realizând că a fost o bătaie între mai mulți indivizi de etnie romă.
La fața locului erau deja forțe ale poliției și jandarmeriei, iar spiritele s-au încins după ce a întrebat ce s-a întâmplat.
„Un polițist m-a întrebat ce caut acolo, i-am spus că locuiesc trei case mai încolo și că am auzit scandal pe stradă. Mi-a spus să plec și m-am conformat, spunându-i că oricum plecam la București. Și chiar în acea seară trebuia să mă duc cu mașina până la București. Probabil că au crezut că i-am luat la mișto, că m-au ajuns din urmă. Doi mascați m-au ținut, iar un al treilea a venit în fugă și m-a lovit. Erau mai mulți vecini pe stradă care pot fi martori la ceea ce am pățit”, declara ieri tânărul, care avea o vânătaie sub ochiul stâng.
Tiberiu Avasiloaie nu înțelege de a fost lovit, atâta timp cât, spune el, nu a provocat scandal.
El mai spune că a sunat și la 112, apelul fiindu-i transferat la poliție, iar când ofițerul de serviciu a aflat despre ce este vorba i-a spus că o să fie contactat și a închis.
„Am sunat din nou. Unde să mă contactați, dacă nici măcar numărul de telefon sau numele nu mi l-ați cerut”, relatează tânărul, explicând că a depus personal plângere împotriva celor care l-au agresat.
Poliția a trimis plângerea la Parchet. „Se fac cercetări pentru purtare abuzivă”
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu, a confirmat că în cursul zilei de ieri Tiberiu Avasiloaie a depus plângere la Poliția municipiului Suceava.
„Reclamația a fost trimisă Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, iar din dispoziția inspectorului-șef s-a trimis în cursul zilei de astăzi (n.r. – ieri) adresă către unitatea de parchet competentă, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, urmând să fie efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă”, a explicat subcomisarul Epureanu.

Recomandări

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar

Gardul amplasat pe drumul de acces din E85 către Sala Polivalentă din Suceava a fost retras de proprietarul terenului