Un tânăr de 21 de ani, prins la volan deși a consumat canabis

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, s-a ales cu dosar penal după ce a picat testarea cu aparatul drugtest.
Aflat la volanul unui autoturism marca Volvo, șoferul a fost oprit de polițiști pe o stradă din Câmpulung Moldovenesc în seara zilei de luni, 21 aprilie.
Acesta a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu cel care indică prezența substanțelor interzise în organism.
Rezultatele au arătat că nu consumase băuturi alcoolice, dar a ieșit pozitiv la canabis.
El a fost dus ulterior la spital, unde i s-au prelevat probe biologice pentru a se stabili exact ce anume a consumat.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

41% dintre adolescenți au consumat alcool în ultima lună, iar un sfert dintre ei au accesat jocuri de noroc

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți