La Gura Humorului

Un tânăr de 21 de ani i-a cerut o țigară unui bărbat, apoi l-a tâlhărit

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Gura Humorului, a fost arestat preventiv pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, sub acuzația că l-a deposedat prin violență de o sumă importantă pe un bărbat în vârstă de 49 de ani, pe care l-a abordat pe stradă și căruia i-a cerut o țigară. Inculpatul, Marian Florin Iețcu, a fost arestat preventiv acum două zile, de Judecătoria Gura Humorului, la propunerea procurorilor din localitate. Fapta a fost comisă săptămâna trecută, pe 30 iunie.
Din cercetările efectuate de polițiștii de la Gura Humorului rezultă că pe 30 iunie, aproape de miezul nopții, bărbatul de 49 de ani a fost acostat pe stradă de un tânăr care a venit din spatele său și care i-a cerut o țigară. Bărbatul a constatat ulterior că din buzunarul pantalonilor îi lipsește portofelul în care avea suma de 900 de lei, 80 de lire sterline și mai multe documente. Victima nu a putut preciza inițial prea clar cum i s-au sustras banii.
Procurorii au solicitat arestarea preventivă a tânărului
Pe parcursul anchetei s-a ajuns la concluzia că fapta a fost comisă cu violență, astfel că a fost încadrată la tâlhărie calificată. Propunerea polițiștilor a fost însușită de procurori, care au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a tânărului, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Acesta a făcut contestație împotriva măsurii de arestare preventivă, dosarul urmând a ajunge pe rolul Tribunalului Suceava.

Recomandări

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate