Un tânăr condamnat la ani grei de închisoare pentru o tentativă de umor a fost săltat marți de polițiști și trimis sub escortă la penitenciarul din Botoșani, pentru executarea pedepsei. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Gura Humorului au primit marți la prânz mandatul de executare a pedepsei de 5 ani și 6 luni de închisoare emis de Tribunalul Suceava pe numele lui Ilie Vasile Țucă, de 26 de ani, în urma unei hotărâri judecătorești definitive.
Tânărul de 26 de ani, cu domiciliul în comuna Valea Moldovei, satul Mironu, a fost trimis în judecată în urmă cu doi ani și jumătate, în luna iulie a anului 2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, lovire și alte violențe și violare de domiciliu. Faptele de care a fost acuzat Ilie Vasile Țucă s-au petrecut pe 31 august 2014, când tânărul, însoțit de rudele sale, a pătruns fără permisiune în curtea unei familii din satul Mironu, cu gândul de a regla anumite conturi, în urma unor distrugeri și bătăi.
Aflat sub influența băuturilor alcoolice, Țucă a început să-i amenințe pe cei în curtea cărora intrase și a refuzat la insistențele acestora să le părăsească proprietatea. La un moment dat conflictul s-a încins, iar Ilie Vasile Țucă a pus mâna pe un par și l-a lovit cu sete în zonele vitale pe bărbatul din familia adversă, acesta având nevoie de o perioadă lungă de spitalizare. Tânărul a lovit-o apoi și pe soția proprietarului casei, care a avut nevoie la rândul ei de săptămâni de spitalizare. Medicii legiști au stabilit ulterior că leziunile suferite de bărbatul bătut i-au pus viața în pericol, Ilie Vasile Țucă fiind acuzat de tentativă de omor. În urma procesului derulat la Tribunalul Suceava, tânărul de 26 de ani a fost găsit vinovat și condamnat definitiv la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
În urma sosirii mandatului de executare a pedepsei, polițiștii l-au identificat pe condamnat, care a fost arestat și trimis sub escortă la Penitenciarul de Maximă Siguranță Botoșani, pentru ispășirea pedepsei.