După gratii

Un tânăr care a agresat mai multe persoane și a făcut un scandal monstru, reținut de polițiști



Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Bălăceana, a ajuns în arestul poliției județene pentru un întreg șir de fapte violente, victime fiind concubina sa și încă două persoane.
Tot tămbălăul a avut loc luni, 9 iulie. Din cercetările poliției rezultă că Adrian Știrbu, în vârstă de 23 de ani, și-a agresat fizic concubina, în urma unui conflict pe fondul geloziei. Mai mult, în aceeași zi, concubina a fost urcată cu forța într-o mașină de același Știrbu, susțin polițiștii, fiind din nou agresată.
În aceeași zi, bărbatul, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat iarăși scandal la domiciliul său din Bălăceana. El a distrus geamuri la domiciliul său, dar și la o casă vecină, unde este acuzat că i-a lovit pe un tânăr de 17 ani și pe mama acestuia.
Polițiștii locali au cerut sprijinul unei grupe de mascați de la Serviciul de Acțiuni Speciale. Aceștia l-au imobilizat pe tânărul în vârstă de 23 de ani, acesta fiind dus la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava.
În continuarea cercetărilor, polițiștii de la Secția Moara au dispus punerea sub acuzare a tânărului pentru săvârșirea infracțiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal”, „tulburarea ordinii și liniștii publice”, „violență în familie”, „lovirea sau alte violențe” și a două infracțiuni de „distrugere”.
În urma analizei probatoriului, în noaptea de 10 spre 11 iulie, pe numele tânărului în vârstă de 23 de ani a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Acesta a fost ridicat de polițiști de pe raza orașului Cajvana și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit
Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit