Un tânăr care, la vârsta de 19 ani, cu permis de conducere obținut de patru luni de zile, a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni, la Câmpulung Moldovenesc, a beneficiat de clemență din partea judecătorilor.
Pedeapsa definitivă este de 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru ucidere din culpă, însă cu suspendarea pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani de zile.
În cei patru ani de zile, inculpatul are impuse restricții și obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.
Sentința a rămas definitivă la Curtea de Apel Suceava, care a respins apelurile formulate de părțile civile.
Inculpatul a scăpat de pușcărie pentru că nu a avut circumstanțe agravante (consum de alcool, lipsă permis, fugă de la locul faptei) și s-a apreciat probabil că merită o șansă de reabilitare.
Pe 9 ianuarie 2022, un localnic în vârstă de 70 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, Ilie Gheorghe, a fost acroșat violent de o mașină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni.
Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere, imaginile fiind șocante, dar relevante pentru a se stabili cert cum a avut loc accidentul.
Victima a traversat regulamentar, a văzut mașina care vine cu viteză din stânga, a început să alerge, însă nu a reușit să scape.
Omul a fost acroșat de mașină cu partea lateral stânga și proiectat violent pe carosabil.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.30, când afară era întuneric. Din păcate, pentru bărbatul în vârstă de 70 de ani nu s-a mai putut face nimic. Șoferul a mai rulat zeci de metri după impact.
La volan era Alexandru Florin Rusu, în vârstă de 19 ani, posesor de permis de conducere. Tânărul avea drept de a conduce de patru luni de zile. Din păcate, deși fără experiență, acesta circula, în mod inexplicabil, cu viteză foarte ridicată printr-o zonă cu trafic pietonal.
Șoferul a văzut târziu pietonul aflat pe locul marcat și nu a reușit să mai schițeze vreun gest pentru evitarea tragediei.
Tânărul nu era băut și avea permis de conducere valabil.