Scăpat de sub control

Un tânăr a ajuns la spital, în urma unui grav accident petrecut la ieșirea din municipiul Suceava

Impactul produs în partea laterală dreapta a autoturismului a fost deosebit de violent
Impactul produs în partea laterală dreapta a autoturismului a fost deosebit de violent

Un tânăr de 25 de ani din Suceava a ajuns în stare gravă la spital marți dimineață, în urma unui accident petrecut pe DN 17, pe podul care leagă municipiul Suceava de comuna Șcheia. Aflat la volanul unui VW Polo, tânărul care cobora în jurul orei 08.00 pe strada Academician Vasile Grecu spre comuna Șcheia a pierdut controlul asupra direcției și a pătruns pe contrasens, unde a fost izbit violent de o autoutilitară marca Opel Vivaro, care circula regulamentar din sens opus și era condusă de un tânăr de 23 de ani din municipiu. Impactul produs în partea laterală dreapta a autoturismului a fost deosebit de violent, șoferul rămânând încarcerat în interiorul autoturismului, care a fost distrus în mare parte. A fost nevoie de intervenția unei echipe de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Suceava, șoferul fiind preluat cu leziuni traumatice grave și transportat la spital de un echipaj al ambulanței SMURD. Primele cercetări la fața locului arată că, din motive necunoscute, șoferul autoturismului a pierdut controlul mașinii cu câțiva metri înainte de pod și a intrat brusc pe contrasens, unde autoutilitara l-a lovit în plin. Conform martorilor, starea gravă a șoferului rămas încarcerat în autoturism se datorează și faptului că acesta nu purta centura de siguranță, iar air bag-ul nu s-a deschis în urma impactului, bărbatul fiind găsit de pompieri cu capul în jos, în zona schimbătorului de viteze, și cu picioarele în sus, spre parbriz. Alți martori ai accidentului, participanți la trafic în acel moment, povestesc că șoferul VW Polo a depășit trei mașini și nu a mai putut redresa autoturismul, care a pătruns pe contrasens. Alexandru, șoferul autoutilitarei Opel Vivaro implicată în accident, ne-a relatat:
„A derapat de sus, a tras stânga-dreapta și a intrat în mine frontal. Avea ceva viteză, iar eu am frânat, atât am putut să fac. Din dreptul stâlpului a început să derapeze și nu s-a mai putut redresa. Din momentul în care l-am văzut venind, în 2 secunde a fost deja în mine.”
Cei doi șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. La spital tânărul de 25 de ani a fost diagnosticat cu traumatism toracic, traumatism abdominal și traumatism cranio cerebral.
Polițiștii cercetează în continuare modul în care s-a produs accidentul și cine se face vinovat, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Circulația pe DN 17 s-a desfășurat cu restricții timp de aproximativ o oră.

Recomandări

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

A făcut infarct la volan și a intrat pe contrasens, unde a lovit o mașină, care a ricoșat în alt autoturism

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți