Un sucevean, membru al Asociației „Pro Anima”, se luptă de un an și jumătate pentru ca proprietarul unui cal ce ajunsese într-o stare deplorabilă și căzuse în drum să fie pedepsit pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate animalelor. Deși dovezile de la vremea respectivă sunt cât se poate de clare, deocamdată nimeni nu i-a dat dreptate reclamantului, acesta simțind că se luptă cu morile de vânt.
Un cal subnutrit, cu multiple plăgi deschise, care s-a prăbușit la pământ
Pe 27 august 2010, Ștefan Marchitan a apelat numărul de urgențe 112 și a sesizat autoritățile despre faptul că, în Piața angro din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, un cal înhămat la căruță, bătut și sleit de puteri, a căzut în drum.
Rând pe rând, la fața locului au ajuns reprezentanți ai poliției, ai Direcției Sanitar Veterinare și ai primăriei. Proprietarul animalului, Gheorghe Cherar, în vârstă de 37 de ani la acea vreme, un individ de etnie romă cu domiciliul în Cajvana, dar care locuia la concubină, în Șcheia, a ridicat din umeri atunci când a fost luat la întrebări de autoritățile venite la fața locului, părând că nu știe ce s-a întâmplat cu animalul căzut la pământ.
Sanitar-veterinarii cu constatat la vremea respectivă că animalul era subnutrit și prezintă plăgi deschise, în urma unei agresiuni. De altfel, numeroasele fotografii făcute animalului au rămas ca dovadă clară a modului în care a fost tratat acesta.
Din fericire, această poveste a avut un final oarecum fericit, calul ajungând pe mâna unui alt proprietar, un rom din comuna Șcheia, care, cel puțin în primă fază, a avut grijă de animal.
Fapta nu există, verdictul procurorilor după un an și jumătate
Ștefan Marchitan a depus o plângere penală împotriva proprietarului calului, sperând ca acesta să fie sancționat măcar cu o amendă administrativă. Plângerea ajunsă la un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a fost soluționată prins rezoluția din 13 ianuarie 2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Gheorghe Cherar pe motiv că fapta nu există.
Această soluție a fost explicată de procuror în principal prin faptul că Gheorghe Cherar a declarat că abia cumpărase calul, din piața Verești, iar starea în care se afla animalul nu i se datorează. Totuși, Cherar nu a avut nici un document sau act care să arate că abia cumpărase animalului și, chiar dacă ar fi fost așa, obligația sa era să nu îl înhame la căruță în starea extrem de proastă în care se afla. De menționat este și faptul că Cherar a reclamat la rândul său că a fost agresat de Marchitan, fapt infirmat vehement de acesta din urmă.
Ștefan Marchitan a contestat deja rezoluția, considerând-o aberantă. El ne-a declarat că principala problemă pleacă de la polițiștii care au instrumentat inițial dosarul, acuzându-i că nu i-au audiat martorii și au tratat cazul superficial. Totodată, acesta consideră că nici Direcția Sanitar Veterinară, prin medicul trimis la fața locului, nu l-a sprijinit în acest caz.
Starea deplorabilă a animalului, confirmată de poze și de declarațiile martorilor și ale medicului veterinar
Marchitan crede ca această infracțiune de rele tratamente aplicate animalelor, deși în vigoare, nu este aplicată în realitate deloc, condiții în care cei care își bat joc de animale sunt încurajați să continue practicile inumane și barbare.
„În acest caz rezultă fără nici un dubiu că animalul se afla într-o stare fizică de epuizare maximă și că prezenta la picioare răni atât în partea inferioară cât și în partea superioară, răni care nu puteau fi produse decât prin utilizarea unor corpuri contondente, tăietor înțepătoare. Indiferent de ceea ce susține făptuitorul, având în vedere starea fizică a cabalinei, atât cea referitoare la subnutriție cât și privind rănile profunde existente, conform legii acest animal nu putea și nu trebuia să fie folosit la tracțiune de către proprietar pentru că prin această acțiune i s-au provocat majore suferințe”, arată Ștefan Marchitan în contestația pe care a depus-o împotriva rezoluției procurorului de caz.
El a atașat la plângere fotografiile făcute la fața locului chiar de el, precum și materialele din presă de la acea vreme, în care martorii și medicul veterinar prezent la fața locului (inspectorul zonal Lăcrămioara Vieru) constatau starea groaznică în care se afla animalul, subnutrit și cu multiple plăgi deschise.





