Iarăși voi trezi în unii dorința de a mă scrie apăsat pe toacă, după ce o să spun că pe Alexandru Arșinel, suceveanul nostru din Dolhasca, nu l-am considerat vreodată vreun actor măreț. Toată maimuțăreala aia a lui caraghioasă, la care se adaugă vocea falsificată de schimonoseli ține mai mult de arsenalul unui bufon de rând, decât de acela al unui actor care își respectă profesia. Nu în asta constă comicul de bună calitate, nu prin astfel de metode primare se câștigă emoția spectatorilor. Desigur, la noi, în România, unde exigența nu depășește dimensiunile buricului unui gândac de bucătărie, merge și așa, cum atâtea altele merg și-așa. Dar nu asta este calitatea cerută de exigența unui act artistic veritabil.
Deși nu strălucește pe scenă și nici pe marele ecran, Arșinel pare să se învârtă cu mult talent în viața privată. O declară episodul rinichiului transplantat acum câțiva ani, fără să stea la rând, ci folosindu-și doar pilele aduse de notorietatea sa, episod care nu a stârnit valurile de indignare pe care le merita. O declară și episodul cu sumedenia de spoturi publicitare, în care tot apare pe micul ecran, alături de partenera de exact nivelul lui, Stela Popescu. Te și întrebi: oare ăstora nu le ajung banii, sau e vorba de o altă boală, care ar necesita un altfel de transplant, eventual un transplant de bun-simț?
De câteva zile, modul lui Arșinel de-a se învârti i-a adus înscrierea într-un partid politic. Că nu ești oportunist adevărat până n-o faci și pe asta. Și de partea cui? De partea UNPR, de partea puterii, deci. S-a speculat că a făcut-o pentru a-și păstra funcția de director al teatrului de revistă Constantin Tănase. Apropo, oare ce-ar fi zis Tănase despre oportunismul său?
Acuși-acuși, puterea politică va trece la polul opus. Atunci, nu mă îndoiesc, Arșinel își va aminti că toată viața a fost un liberal.
