Un bărbat din Stroiești, implicat acum câțiva ani într-un scandal monstru, fiind condamnat alături de fiul său pentru ultraj față de 8 polițiști, este la un pas de pușcărie.
Ștefan Crainiciuc a scăpat inițial cu 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapta de ultraj, dar a fost prins ulterior la volan, fără permis de conducere, astfel că Judecătoria Suceava i-a anulat suspendarea pedepsei de 3 ani pentru ultraj.
În ședința de luni, 15 iulie, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni de închisoare, în regim de detenție. Pedeapsa provine dintr-un total de 10 infracțiuni, cele 8 de ultraj și 2 la regimul rutier.
Este genul de caz în care clemența magistraților nu are nici un efect, iar în cele din urmă se ajunge la pușcărie.
De precizat că sentința Judecătoriei Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Așadar, punerea în aplicare a sentinței se mai poate amâna, însă nu foarte mult.
- Urmărire în trafic și confruntare la propriu cu polițiștii, care au fost nevoiți să tragă cu pistolul
Ștefan Crainiciuc, din Stroiești, a ajuns ”vedetă” în presă în anul 2019.
În aprilie 2019, în perioada sărbătorilor de Paști, Ștefan Crainiciuc a fost implicat într-un scandal monstru, intens mediatizat.
Pe DN 17, la ieșirea din municipiul Suceava, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a observat un autovehicul care avea o deplasare sinuoasă și care circula fără lumini în partea din spate, punând în pericol siguranța traficului rutier.
Polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase de pe autospeciala de poliție pentru oprirea vehiculului, însă conducătorul auto nu s-a conformat, acesta fiind urmărit în trafic pe DN 17 până în localitatea Stroiești și ulterior până în satul Zaharești.
În timpul urmăririi, conducătorul auto a încercat în repetate rânduri să tamponeze autospeciala de poliție. Ajuns la poarta casei sale, bărbatul a coborât și a luat în mână o toporișcă, amenințând polițiștii cu acte de violență și cu moartea. El a fost susținut și de fiul său în vârstă de 25 de ani, care a ieșit din locuință dezbrăcat până la mijloc și care a început la rândul său să-i înjure pe polițiști și să-i amenințe cu moartea. În primă fază, cei doi polițiști din echipaj au tras un foc de avertisment în plan vertical și nu s-au apropiat, solicitând sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
Și după ce au venit întăririle, bărbatul de 51 de ani de atunci și fiul său de 25 de ani au continuat să fie violenți, aruncând spre polițiști cu diferite obiecte, motiv pentru care s-a intervenit în forță, folosindu-se spray lacrimogen și armamentul din dotare.
- Împușcat de polițiști în picior
Pentru prinderea șoferului și a fiului acestuia, polițiștii au tras mai multe focuri de armă. Cum violențele nu au încetat, Ștefan Crainiciuc a fost împușcat în picior. Bărbatul a fost spitalizat, iar după ce și-a revenit a fost arestat preventiv o perioadă de timp.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus de bărbatul din Stroiești avea inspecția tehnică periodică (ITP) expirată și nu avea polița de asigurare RCA valabilă. De asemenea, polițiștii au întocmit pe numele său un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului. A urmat punerea sub acuzare a ambilor, tată și fiu, pentru opt infracțiuni de ultraj.
În timp ce era judecat pentru acest noian de fapte, același Crainiciuc senior s-a ales cu un nou dosar penal pentru conducere fără permis, faptă din data de 20 decembrie 2021. El nu mai avea drept de a conduce în urma dosarelor întocmite în aprilie 2019.