Proiect

Un spital pentru copii, în planul de dezvoltare al Spitalului de Urgență Suceava

Managerul Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou”, Vasile Rîmbu
Managerul Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou”, Vasile Rîmbu

Înființarea unui spital destinat doar copiilor este o necesitate pentru județul Suceava, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, managerul Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou”, Vasile Rîmbu.
Proiectul depășește posibilitățile financiare ale unității spitalicești, a arătat managerul, dar este realizabil, dacă se implică și administrația județeană și cea locală.
Rîmbu a arătat că a vizitat spitalul de copii din Cernăuți și a fost impresionat de diversitatea serviciilor medicale oferite pentru copii. Chirurgul pediatru Florin Filip, prezent la conferința de presă, a explicat că principala problemă în înființarea unui spital pediatric nu o reprezintă clădirea și dotarea, ci asigurarea specialiștilor, lucru dificil de realizat, deocamdată. În Spitalul de Urgență din Suceava există secție de Pediatrie, dotată la standarde foarte înalte și care asigură asistență medicală într-un număr mare de specialități, dar mai sunt domenii în care părinții suceveni trebuie să se adreseze clinicilor pentru afecțiunile copiilor lor.
Pași importanți spre completarea serviciilor medicale pentru copii se vor face odată cu prezența unui radioterapeut pediatru la centrul de radioterapie și diagnostic precoce al cancerului, care va fi finalizat anul viitor, precum și prin dezvoltarea Centrului Regional de Epileptologie.
Managerul Vasile Rîmbu a mai spus că, dacă va fi nevoie, va apela și la școala medicală de la Cernăuți, extrem de serioasă, cu specialiști de foarte bună calitate.

Recomandări

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava