Fără cuvinte

Un șofer și o șoferiță, ambii băuți, implicați într-o tamponare la Bosanci

O patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Ipotești a observat marți după-amiază că pe DJ 208 A, în comuna Bosanci, a avut loc o tamponare în care au fost implicate trei autoturisme. În urma cercetărilor polițiștii au stabilit că unul dintre autoturisme era parcat, în momentul în care a fost acroșat de alte două mașini. Unul dintre șoferi, în vârstă de 66 ani, din municipiul Suceava, avea o îmbibație alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar unei șoferițe implicate în tamponare, în vârstă de 48 ani, din comuna Udești, i s-a constatat o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, cei doi șoferi au fost transportați la spital, unde li s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei reale. Pe numele celor doi s-au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Recomandări

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei