Prins în flagrant

Un șofer prins cu coarne de cerb în mașină a încercat să scape de dosar penal cu o mită de 200 de lei



Un șofer care transporta într-un autoturism coarne de cerb fără acte de proveniență a încercat să scape de dosar penal prin oferirea unei mite agentului de poliție care l-a oprit în trafic. S-a întâmplat acum două zile, din anchetă rezultând că inculpatul i-a promis polițistului 300 de lei și i-a oferit efectiv 200 de lei. Ce nu știa bărbatul atunci când a dat cei 200 de lei este că polițistul își anunțase deja superiorii, care au sesizat la rândul lor mai departe Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Suceava, fiind organizat un flagrant.
De unde provin coarnele de cerb?
Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a coordonat acțiunea de constatare a infracțiunii de dare de mită, pe 13 ianuarie, Andrei Marian Moldovan a fost oprit pentru un control în trafic, ocazie cu care agentul de poliție a verificat mașina condusă de acesta și a depistat coarnele de cerb. Bărbatul nu avea documente, astfel că polițistul i-a adus la cunoștință că urmează a întocmi dosar penal, în baza Legii 407/2006, Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic. Bărbatul a încercat să scape de dosar penal, iar pentru asta i-a promis agentului suma amintită. Echipa constituită din procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava a organizat în aceeași zi acțiunea flagrantă, bărbatul fiind prins în timp ce îi oferea agentului suma de 200 de lei.
„S-a constatat și instrumentat săvârșirea infracțiunii flagrante de dare de mită. La aceeași dată, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Moldovan Marian Andrei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită și s-a luat față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.
Foarte probabil, ancheta se va extinde pentru a se stabili de unde are șoferul coarnele de cerb, fiind posibil ca acestea să provină din acte de braconaj.
Un agent de la Biroul Rutier a refuzat o mită de 1.000 de euro
Acesta este al treilea caz recent de tentativă de mituire a unui polițist, soldat cu prinderea în flagrant a celor care au oferit mită, după ce angajatul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a refuzat banii și a sesizat DGA.
La mijlocul lunii decembrie 2015, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Brodina, a vrut să-și „rezolve” un dosar penal cu suma de o sută de euro, cu care a încercat să-i mituiască pe polițiștii care l-au urmărit în trafic aproximativ cinci kilometri și care l-au pus ulterior să sufle în etilotest. Unul dintre polițiști, șeful de post de la Ulma, a anunțat însă imediat conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, care a sesizat, mai departe, Direcția Generală Anticorupție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În scurt timp a fost organizat și un flagrant, tânărul de 26 de ani fiind înregistrat în timp ce încerca să dea mita.
Mai recent, pe 5 ianuarie a.c., un agent de la Biroul Rutier Suceava a refuzat o mită de nu mai puțin de 1.000 de euro, de la un șofer căruia i-a suspendat permisul de conducere, după ce acesta din urmă a provocat o tamponare, a plecat și nu s-a prezentat ulterior la Poliție în termenul legal de 24 de ore.



Recomandări

A încercat să mituiască cu 100 de euro o funcționară de primărie, ca să ”nu vadă” un debit de 15.000 de lei

A încercat să mituiască cu 100 de euro o funcționară de primărie, ca să ”nu vadă” un debit de 15.000 de lei
A încercat să mituiască cu 100 de euro o funcționară de primărie, ca să ”nu vadă” un debit de 15.000 de lei

Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă

Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă
Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă