La primele ore

Un șofer mort de beat a intrat într-o mașină aflată în trafic și apoi a ricoșat într-o alta

Un șofer mort de beat a intrat într-o mașină aflată în trafic și apoi a ricoșat într-o alta
Un șofer mort de beat a intrat într-o mașină aflată în trafic și apoi a ricoșat într-o alta

Poliția din Șcheia a fost chemată la primele ore ale zilei de luni, 3 martie, să intervină la un eveniment rutier soldat cu avarierea a trei mașini.
Șoferul unui autoturism marca Mercedes le-a povestit polițiștilor că în jurul orei 6.50, în timp ce se afla în trafic pe strada Dealu Crucii, din Sf. Ilie, a observat că din sens opus venea un autoturism marca Volkswagen care circula haotic.
Nu a mai avut timp să tragă de volan și să evite impactul, iar din coliziune autoturismul marca Volkswagen a ricoșat într-un BMW care era parcat în fața unei curți.
Cei doi șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero pentru șoferul de pe Mercedes. În schimb, șoferul care a provocat carambolul a avut o valoare foarte ridicată, mai exact 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din acest motiv, a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Femeie ruptă de beată, lovită de o mașină în timp ce mergea haotic pe stradă și împingea un cărucior în care se afla copilul de doar 4 luni

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook