La Iași

Un șofer din Rădăuți, fără permis, a intrat cu tirul într-o casă

Tir Iasi Foto: ZIARUL DE IASI
Tir Iasi Foto: ZIARUL DE IASI

Un șofer în vârstă de 39 de ani, din municipiul Rădăuți, care conducea un tir deși avea permisul de conducere reținut, a fost la un pas de a provoca o tragedie pe străzile din Iași, scăpat de sub control colosul condus de acesta oprindu-se în peretele unei casei.
Accidentul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 2.15, pe bulevardul Nicolaie Iorga din Iași. La volanul tirului cu numărul de înmatriculare SV-07-PPT se afla rădăuțeanul Mihai Dănuț Covașă, care transporta sucuri, tirul aparținând firmei Dor-Dan Trans SRL Rădăuți. Conform anchetei polițiștilor din Iași, în dreptul stației de tramvai din zona Gării Internaționale șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, tirul trecând peste refugiul pentru pietoni și ieșind în afara drumului, unde a lovit violent un copac, oprindu-se apoi într-o casă din apropiere.
Din fericire, fiind o oră târzie din noapte, cursa necontrolată a colosului nu a întâlnit în cale vreun om. Singurul rănit a fost șoferul, care a fost preluat de o ambulanță și dus la spital, ulterior stabilindu-se că nu are leziuni care să-i pună viața în pericol.
La începutul acestei săptămâni, pe 30 mai, șoferul fusese prins băut la Bacău. Atunci el a fost depistat cu o concentrație de 0,61 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, permisul de conducere fiindu-i reținut.
Conform ziariștilor ieșeni, unii martori ai accidentului de ieri au relatat că șoferul era în vizibilă stare de ebrietate, însă acest aspect nu este încă o certitudine. Asta pentru că șoferul nu a putut fi verificat cu etilotestul din cauza durerilor de cap pe care le acuza. La spital acestuia i-a fost recoltată o singură probă biologică de sânge, el refuzând și o a doua recoltare.

Recomandări

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal