Măsuri extreme

Un șofer cu „permis” ucrainean, încătușat de polițiști

Un șofer cu „permis” ucrainean, încătușat de polițiști
Un șofer cu „permis” ucrainean, încătușat de polițiști

Un tânăr de 19 ani, din Ilișești, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în timp ce conducea un autovehicul și a prezentat la control un „permis” emis de autoritățile din Ucraina. S-a întâmplat vineri după-amiază, în timp ce tânărul aflat la volanul unui autoturism marca Fiat Brava circula pe drumul național 17, dinspre Ilișești spre Stroiești.
Tras pe dreapta de polițiștii de la Biroul Rutier Suceava, șoferul a prezentat permisul de conducere auto eliberat de autoritățile ucrainene. Pentru că aveau suspiciuni cu privire la autenticitatea și valabilitatea permisului de conducere, polițiștii i-au cerut șoferului să îi însoțească la sediul subunității. Pentru că a refuzat, bărbatul a fost încătușat și condus forțat la sediul subunității de poliție, acolo unde s-a stabilit că nu posedă permis de conducere auto eliberat de către autoritățile din România.
Acum el este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, complicitate la „falsul material în înscrisuri oficiale”, „uzul de fals” și „fals material în înscrisuri oficiale”.

Recomandări

Urmărire în plină zi pe străzile din Rădăuți pentru prinderea unui motociclist fără permis de conducere

Proba practică pentru permisul de conducere categoria B va putea fi susținută săptămâna viitoare în Câmpulung Moldovenesc

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare