Prins de radar

Un șofer care rula cu 131 de kilometri pe oră a lovit MCV-ul poliției și a rănit un agent

O autospecială Logan MCV a Poliției Rutiere, dotată cu aparat radar, a fost lovită de o dubiță condusă de către un tânăr care rula cu 131 de kilometri la oră Foto: Vasile Ciocan
O autospecială Logan MCV a Poliției Rutiere, dotată cu aparat radar, a fost lovită de o dubiță condusă de către un tânăr care rula cu 131 de kilometri la oră Foto: Vasile Ciocan

O autospecială Logan MCV a Poliției Rutiere, dotată cu aparat radar, a fost lovită de o dubiță condusă de către un tânăr care rula cu 131 de kilometri la oră pe un sector de drum unde limita legală de viteză este de 70 de kilometri la oră.
În urma incidentului, un agent de poliție a fost rănit și nu mai puțin de trei mașini avariate.
Toată povestea s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 21.10, pe DN 2, în afara municipiului Suceava.
Ce s-a întâmplat
Polițiștii se deplasau cu MCV-ul în momentul în care aparatul radar a depistat și înregistrat o autoutilitară înmatriculată în Italia, care venea din sens opus cu o viteză foarte mare.
Șoferul dubiței respective, un Fiat Ducato, s-a angajat în depășire, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu, ignorând practic indicatorul „Depășirea interzisă”.
Polițiștii au pornit semnalele luminoase și acustice și i-au făcut semnalele regulamentare să tragă pe dreapta.
În fața dubiței Fiat se afla un autoturism Toyota Corolla, al cărui șofer a redus viteza, rulând cât mai aproape de acostament.
Șoferul dubiței nu a redus viteza și, explică polițiștii, a încercat pur și simplu să treacă printre mașina poliției și autoturismul Toyota.
A intrat pe contrasens, a lovit autospeciala de poliție și apoi s-a izbit violent în partea din spate a Toyotei.
„În urma impactului a rezultat avarierea autovehiculelor implicate și vătămarea corporală ușoară a unui agent de poliție, care în urma consultului de specialitate efectuat la Spitalul Județean Suceava a fost diagnosticat cu plagă contuză buză superioară, necesitând pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Așa cum cer procedurile, atât polițistul, cât și conducătorii auto de pe Toyota Corolla și dubița Fiat au fost puși să sufle în alcooltest, constatându-se că nici unul dintre ei nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Șoferul vinovat este un tânăr de 18 ani, Mihai Seserman, din Todirești, care a obținut permisul de conducere în urmă cu câteva luni.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au mai transmis reprezentanții IPJ Suceava.

O autospecială Logan MCV a Poliției Rutiere, dotată cu aparat radar, a fost lovită de o dubiță condusă de către un tânăr care rula cu 131 de kilometri la oră Foto: Vasile Ciocan
O autospecială Logan MCV a Poliției Rutiere, dotată cu aparat radar, a fost lovită de o dubiță condusă de către un tânăr care rula cu 131 de kilometri la oră Foto: Vasile Ciocan
O autospecială Logan MCV a Poliției Rutiere, dotată cu aparat radar, a fost lovită de o dubiță condusă de către un tânăr care rula cu 131 de kilometri la oră Foto: Vasile Ciocan
O autospecială Logan MCV a Poliției Rutiere, dotată cu aparat radar, a fost lovită de o dubiță condusă de către un tânăr care rula cu 131 de kilometri la oră Foto: Vasile Ciocan

Recomandări

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție