Impact

Un șofer care circula cu viteză prea mare a ajuns pe contrasens. Trei persoane au fost rănite

Un șofer care circula cu viteză prea mare a derapat într-o curbă și a intrat în plin într-o autoutilitară care circula regulamentar. Accidentul s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 10.00, pe DJ 208S, în satul Gulia, din orașul Dolhasca. Autoturismul care a intrat pe contrasens, marca Opel Zafira, era condus de un bărbat de 37 de ani, din Fălticeni. Pe celălalt sens a lovit autoutilitara marca VW Crafter, condusă de un bărbat de 36 de ani, din Rădăuți.
În urma impactului, trei persoane au suferit leziuni și au fost preluate de echipajele medicale care le-au transportat la spital. Șoferul care a provocat accidentul a fost diagnosticat cu traumatism toracic abdominal pelvian, traumatism umăr stânga, iar două femei din aceeași mașină au fost diagnosticate cu contuzie forte picior stâng și humerus antebraț drept, respectiv plagă contuză picior stâng.
Șoferii ambelor mașini implicate în accidentul de la Gulia au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat în fiecare caz valoarea zero.

Un șofer care circula cu viteză prea mare a ajuns pe contrasens. Trei persoane au fost rănite
Un șofer care circula cu viteză prea mare a ajuns pe contrasens. Trei persoane au fost rănite
Un șofer care circula cu viteză prea mare a ajuns pe contrasens. Trei persoane au fost rănite
Un șofer care circula cu viteză prea mare a ajuns pe contrasens. Trei persoane au fost rănite

Recomandări

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole