Un șofer care nu a oprit la semnalul unui echipaj de poliție și a vrut să-și piardă urma a provocat un accident rutier, în plină noapte, după ce a pătruns pe contrasens, într-o mașină care circula regulamentar. Atât șoferul care a vrut să își piardă urma, cât și și un pasager din mașina care se deplasa regulamentar au fost răniți, din fericire nu grav.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 0.00, un echipaj de poliție din cadrul Secției 5 Rurală Dărmănești se afla în patrulare pe DJ178A, în satul Pătrăuți.
Agenții au efectuat semnalul de oprire unui autoturism VW, care se deplasa dinspre Dărmănești spre Cajvana.
Șoferul nu a dat însă semne că oprește, astfel că echipajul de poliție a plecat în urmărirea lui.
Imediat, într-o curbă la dreapta, polițiștii au văzut cum suspectul a pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând cu mașina pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autovehicul marca KIA, care rula din sens opus.
După acest impact, autoturismul VW fost proiectat în gardul unei locuinței.
Șoferul care nu a oprit la semnal și un pasager în autoturismul KIA au fost transportați la Spitalul Județean Suceava, unde au fost diagnosticați cu contuzii și traumatisme, fără probleme deosebite.
Așadar, inconștiența șoferului nu a avut consecințe foarte grave.
Surprinzător poate, șoferul care a fugit nu era băut și nu avea alte probleme deosebite.
El a declarat că nu a oprit întrucât știa că circulă cu o viteză care depășea limita admisă pe segmentul de drum și a crezut că autospeciala de poliție este dotată cu aparat radar, ceea ce nu era cazul de această dată.
Ancheta continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava.






