Un șofer care a urcat mort de beat la volan și a provocat un accident cu cinci răniți a fost arestat

Un șofer care a provocat un accident din care a rezultat rănirea a cinci persoane a ajuns în spatele gratiilor.

Este vorba de Pavel Bărăscu, șoferul care a fost vinovat pentru accidentul din ziua de sâmbătă, 11 octombrie, din satul Dumbrava, comuna Cornu Luncii.

Deși era mort de beat, acesta a urcat la volanul unui autoturism marca VW Touran, iar într-o curbă nu a mai putut controla volanul, a intrat pe contrasens și a lovit o autoutilitară marca Mercedes Benz, iar după impact mașina mai mică a ricoșat în șanț.

Și ca inconștiența să fie maximă, în mașina condusă de șoferul băut se mai aflau alte patru persoane, între care doi copii minori ai acestuia, de 13 și 15 ani.

Toate cele cinci persoane din VW Touran au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar echipajele sosite la fața locului au decis ca toate să fie transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Singura persoană implicată în accident care nu a ajuns la spital este șoferul autoutilitarei.

Șoferul autoutilitarei nu consumase băuturi alcoolice, în schimb cel care a provocat accidentul a avut la testarea cu aparatul etilotest o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care la spital i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cursul zilei de miercuri, 15 octombrie, pe numele lui Pavel Bărăscu a fost emisă mai întâi ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar în aceeași zi un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Fălticeni a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” și ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Frătăuți, reținut în arest 24 de ore, apoi plasat sub control judiciar

Șoferul care ar fi provocat nenorocirea de la Frătăuți, reținut în arest. Se așteaptă rezultatul privind suspiciunea de consum de droguri

Un șofer care a depășit aiurea și a forțat revenirea pe bandă a provocat accidentul de la Frătăuți, în care a murit o tânără mamă

S-a ascuns într-un bar și le-a spus polițiștilor că mașina a fost condusă de fratele său, care nu era prezent acolo