Un șofer care a putut fi oprit doar după folosirea dispozitivului cu țepi a luat amenzi de 11.000 de lei

Mașina care a trecut peste dispozitivul cu țepi
Mașina care a trecut peste dispozitivul cu țepi

Cursă nebună pe șosele în seara zilei de vineri, 9 august, după ce un șofer a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, iar aceștia au plecat în urmărirea sa. Totul a început în jurul orei 21.00, când un echipaj de poliție din cadrul SPR 3 Marginea, a observat un autoturism marca Audi care se deplasa cu mare viteză pe drumul național care leagă Rădăuți de Volovăț.
Pentru că șoferul nu a oprit, polițiștii au încercat să-l prindă din urmă, iar pentru că vizibilitatea era scăzută și nu știau dacă mai sunt și alte persoane în mașina fugarului au decis să nu folosească armamentul din dotare. În schimb, au apelat la ajutorul altor colegi.
S-a decis formarea unui blocaj rutier în apropierea unui sens giratoriu, cu montarea dispozitivului baraj extensibil cu țepi tip „SPIKE” aflat în dotare.
Chiar și după ce a trecut peste țepi, șoferul nu a oprit și a continuat să ruleze ”pe jante” prin comuna Volovăț. La un moment dat, a abandonat mașina și a încercat să scape cu fuga pe jos, numai că după o urmărire de circa 150 de metri a fost prins și încătușat.
Cu acest prilej, oamenii legii au aflat că șoferul este un tânăr de 25 de ani, din Volovăț, care nu a putut da o explicație logică de ce nu a oprit la semnalele polițiștilor.
Pentru toate încălcările legislației rutiere, a primit amenzi totale în valoare de 11.000 de lei. În plus, i s-a ridicat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 270 de zile.

Recomandări

Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile