Suceava

Un șofer beat s-a izbit într-un copac, peste drum de sediul poliției

Autoturismul Audi s-a izbit violent de un copac de pe trotuar
Autoturismul Audi s-a izbit violent de un copac de pe trotuar

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, care s-a urcat beat la volan, a provocat un accident, izbindu-se cu mașina într-un copac, chiar sub nasul polițiștilor, peste drum de sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Accidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.50.
Șoferul, aflat la volanul unui Audi, se deplasa pe bulevardul 1 Mai, dinspre primărie spre sediul poliției, și, ajuns în dreptul acestuia, a virat dreapta, pe strada Teilor, cea care duce, pe lângă Direcția Silvică, spre Universitate. În curbă șoferul a pierdut însă controlul asupra volanului, izbindu-se violent de un copac de pe trotuarul din dreapta părții carosabile.
La volan a fost identificat Daniel Spatariu, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Suceava.
Tânărul era în evidentă stare de ebrietate, verificarea cu etilotestul indicând o concentrație de 0,80 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
El a ajuns la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu leziuni ușoare.
La spital, acestuia i s-au recoltat probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. În mod normal, valoarea alcoolemiei în sânge va fi aproximativ 1,6 la mie.