Un șofer mort de beat s-a ales cu dosar penal după ce s-a izbit cu mașina în căruța care circula în fața sa, iar apoi s-a ales și cu o amendă de 1.000 de lei pentru că a avut un comportament deplasat față de polițiștii sosiți la fața locului.
Accidentul a avut loc marți, în jurul orei 18:45, pe DN 17A, din comuna Marginea.
Polițiștii deplasați la fața locului au găsit un autoturism ce prezenta mai multe avarii la partea din față, precum și un atelaj hipo ce prezenta avarii la partea din spate.
Șoferul mașinii, un bărbat în vârstă de 45 de ani, avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul căruțașului, un bătrân de 65 de ani, rezultatul a fost negativ.
Șoferul a avut un comportament necorespunzător la adresa polițiștilor, fapt pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale a acestuia, cu amendă în sumă de 1.000 lei.
În cauză urmează a se efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliției.






