Un șofer beat a fost prins de polițiști după ce a ajuns cu mașina într-un șanț

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat

O patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a identificat sâmbătă, la ora 14.20, într-un șanț de pe str. Calea Cernăuți din localitate, un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un localnic de 35 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din 7 martie 2017.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori
Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini