Un șofer în vârstă de 77 de ani, din municipiul Vatra Dornei, care conducea un autoturism Skoda, a plonjat cu autoturismul în mijlocul râului Bistrița. Accidentul s-a petrecut marți, în jurul orei 17.00, pe strada Pinului din municipiul stațiune. Șoferul a pierdut controlul asupra direcției într-o curbă la stânga, mașina rupând un parapet de protecție și ajungând în mijlocul râului. Autoturismul s-a scufundat în apă cu partea din față, însă septuagenarul a reușit să iasă pe propriile picioare până la mal. De aici a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Bărbatul nu are leziuni grave, iar în urma verificării cu etilotestul a rezultat că este băut, având o concentrația de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.






