Dosar penal

Un șofer băut a produs un accident, după care a dispărut de la locul faptei

Un șofer în vârstă de 33 de ani, aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice, a acroșat un autoturism parcat la marginea drumului, după care a dispărut. La indicațiile unui martor care trecea prin zonă în acel moment, el a fost prins de polițiști ceva mai târziu, în parcarea unui magazin din oraș.
Accidentul a avut loc în municipiul Rădăuți, luni după-amiază, în jurul orei 17.40. Bărbatul de 33 de ani, care conducea un autoturism Dacia 1310 pe strada Mihai Viteazu, a acroșat un autoturism marca Audi A4, parcat în fața unei locuințe. După impact, șoferul și-a continuat drumul, dispărând de la fața locului. Momentul tamponării a fost însă surprins de un trecător, care a observat mersul sinuos al autoturismului Dacia și le-a dat polițiștilor câteva informații despre cel care produsese accidentul și dispăruse. Bărbatul vinovat de producerea accidentului a fost localizat ulterior de același martor în parcarea magazinului Lidl de pe strada Ștefan cel Mare, martor care a anunțat poliția. Polițiștii l-au identificat astfel pe bărbatul de 33 de ani, din municipiul Rădăuți, care produsese accidentul. Acesta avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus și la spitalul din Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Recomandări

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava
Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava