Urmărit penal

Un șofer a acroșat cu spatele mașinii o femeie și a dispărut de la fața locului

O bătrână de 76 de ani a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Orășenesc Vatra Dornei marți seara, spunându-le medicilor că a fost victima unui accident rutier. Reprezentanții spitalului au luat legătura cu polițiștii, care au venit la fața locului și au demarat cercetările. În urma verificărilor întreprinse s-a stabilit faptul că în aceeași seară, pe strada Oborului din Vatra Dornei, un bărbat de 31 de ani din Șaru Dornei, aflat la volanul unui autoturism Dacia, în timp ce efectua manevra de mers cu spatele a acroșat-o cu partea dreaptă spate pe femeia de 76 de ani, care se deplasa ca pieton pe trotuar. În urma producerii accidentului, șoferul a discutat cu victima și a părăsit locul accidentului, fără a avea încuviințarea organelor de poliție. Acesta a fost identificat ulterior și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar i s-au recoltat și probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir