Un sfert dintre candidații de la bacalaureat care au susținut probele de competențe lingvistice la limba română sunt utilizatori de nivel mediu ai limbii materne. Mai exact, 76 dintre cei 329 de candidați ai probei de competențe lingvistice au promovat testarea cu calificativul „utilizator de nivel mediu”. Alți 180 dintre absolvenții de liceu sunt utilizatori avansați ai limbii române, în timp ce alți 73 de candidați au dovedit că sunt cunoscători experimentați ai limbii.
Prima probă orală din cadrul bacalaureatului de toamnă, cea de competențe lingvistice la limba și literatura română, a debutat luni, 23 august 2010, iar la examen s-au înscris 396 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, 329 de absolvenți au fost prezenți la examen și nici unul dintre cei prezenți nu a fost eliminat din examen.
Pe 24 și 25 august a avut loc evaluarea competențelor lingvistice la o limbă modernă a candidaților, iar pe 26-27 august urmează evaluarea competențelor digitale, la care sunt așteptați 560 de absolvenți de clasa a XII-a.
Probele scrise încep pe 30 august, cu cea la limba și literatura română, apoi continuă pe 1 septembrie, cu proba obligatorie a profilului, și pe 3 septembrie, cu proba la alegere a profilului și specializării. Pe 5 septembrie vor fi afișate rezultatele.
Peste 1.200 de absolvenți de liceu au început examenul de bacalaureat.
Patru centre de examen
Inspectoratul Școlar a stabilit patru centre de examen. Astfel, cei peste 1.200 de candidați au fost distribuiți în cele patru centre de examen înființate la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul” Suceava și Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, tot din Suceava. Toate lucrările vor fi corectate la centrul de evaluare organizat la Colegiul Național „Petru Rareș”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman, „la bacalaureat s-au înscris 1.229 de candidați. Inițial numărul candidaților a fost mai mic, dar după susținerea examenului de corigență, acesta a crescut și, în consecință, a trebuit să înființăm încă un centru de examen în afara celor trei deja înființate”. 329 de candidați vor da bacalaureatul la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, 287 de absolvenți de liceu vor susține bacul la Colegiul „Samuil Isopescul”, 320 de candidați sunt repartizați să dea examenele la Colegiul de Informatică și 293 de candidați la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”.